Pompierii arădeni fac apel la cetațeni: “Atentie la instalațiile electrice improvizate și la coșurile de fum!”

Data publicare: Miercuri, 20 Ianuarie, 2021 Total: 909 accesari

Pompierii arădeni fac apel la cetațeni: “Atentie la instalațiile electrice improvizate și la coșurile de fum!”

În ultimele 24 de ore subunitățile ISU Arad au intervenit pentru stingerea unui număr de 3 incendii în localitățile Păiuseni, Seliștea  și Felnac.

 

Incendiile s-au manifestat la case (Păiuseni și Seliștea) și la o anexă în localitatea Felnac.

 

Din fericire in urma incendiilor nu au rezultat victime.

 

Datorită profesionalismului pompierilor arădeni incendiile au fost stinse în limitele găsite fără a se propaga la alte imobile sau bunuri și fără pagube materiale deosebite.

 

În două cazuri (Felnac si Seliștea) cauza probabilă a incendiului a fost scurt circuit electric la instalații electrice improvizate iar la incendiul de la Păiușeni, amplasarea necorespunzătoare a coșului de evacuare a fumului față de materialul combustibil.