Sergiu Bîlcea a fost ales vicelider al grupului PNL în Camera Deputaţilor. Preşedintele PNL Municipiul Arad este la primul mandat de parlamentar, dar a primit încrederea colegilor pentru o funcţie cu atribuţii importante în organizarea parlamentarilor PNL.
„Este o responsabilitate pe care mi-o asum la început de mandat, le mulţumesc colegilor pentru încredere. Voi pune experienţa dobândită în administraţia locală şi activitatea politică de până acum, pentru o organizare cât mai bună. În perioada următoare, vom contribui la investirea unui Guvern iar apoi trebuie să oferim susţinere parlamentară şi suport legislativ guvernării construite în jurul PNL”, a declarat Sergiu Bîlcea.