Amplu eveniment de comemorare a eroilor Revoluției din 1989 la Consiliul Județean Arad

Data publicare: Luni, 21 Decembrie, 2020 Total: 478 accesari

Amplu eveniment de comemorare a eroilor Revoluției din 1989 la Consiliul Județean Arad

Consiliul Județean Arad, în colaborare cu Complexul Muzeal Arad, a organizat astăzi un amplu eveniment de comemorare a eroilor Revoluției din 1989.

În cadrul evenimentelor care marchează aniversarea Revoluției, în holul Consiliului Județean Arad, în fața drapelului României, au fost aprinse 24 de candele, în memoria celor 24 de eroi arădeni ai Revoluției. De asemenea, a fost intonat imnul României și au fost citite numele eroilor arădeni, în cadrul unei ceremonii transmise în direct pe rețelele de socializare. Ca un simbol al purității jertfei eroilor, au fost ridicate spre cer 24 de baloane albe.

Pereții Consiliului Județean găzduiesc o expoziție permanentă de fotografii din timpul revoluției, imagini aflate în patrimoniul Complexului Muzeal Arad. Expoziția poate fi vizitată de arădeni și are ca scop recrearea atmosferei de la finalul lunii decembrie 1989 și din primele zile ale lui ianuarie 1990.




Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a declarat: ,,Consiliul Județean se implică și anul acesta în comemorarea eroilor arădeni ai revoluției anticomuniste. Dedicăm spațiul public al Consiliului Județean memoriei celor care au căzut în zilele grele ale revoluției și cărora astăzi fiecare instituție democratică din România le datorează existența.

Tuturor, familiilor supraviețuitoare, răniților, participanților în revoluție, le suntem profund îndatorați.

La 31 de ani de la Revoluție unii tind să considere eroii Aradului doar ca niște numere, cuvinte care sună gol...Dar au fost oameni în carne și oase, îndrăzneți, determinați, arădeni care au plecat de acasă după libertate și nu s-au mai întors niciodată... Au avut nume de alint, prieteni și o familie care îi aștepta și i-a mai așteptat mult timp după ce numele lor au fost incrustate în troița din fața Palatului Administrativ.




Respect pentru eroii arădeni din orașul care a fost primul din țară ieșit în stradă să apere revoluția de la Timișoara! Nu doar instituțional, cum aminteam mai devreme, ci și pe plan personal, lor le datorăm tot ce avem astăzi, fericirile mărunte, realizările mai mici sau mai mari, viața așa cum este ea acum.

De aceea, dau un termen clar și ferm conducerii Complexului Muzeal al Județului Arad să prezinte un proiect să putem comemora eroii într-o secție specială de muzeu, nu o sală, nu două, ci o secție dedicată Aradului anticomunist!

Copiii noștri nu știu ce a însemnat să nu ai, să stai la rând ore întregi după lapte, să te plimbi în magazine goale, să călătorești pe scările de la tramvai, să te pui la o coadă fără să știi ce se vinde acolo, să nu ai curajul să vorbești sau să glumești, să nu ai curent, să stai în camere neîncălzite, să nu fie programe la televizor, să nu te poți deplasa, să aștepți șapte ani după o mașină, să riști pedepse grele pentru că ai o părere. Îmi doresc o secție de muzeu unde să se înțeleagă că tot ce avem astăzi a fost câștigat cu sacrificiu, să se audă răpăitul mitralierelor din nopțile Revoluţiei, să înțeleagă toți ce a însemnat curajul celor care au stat în fața gloanțelor. Eroilor Aradului și tuturor celor care au căzut pentru libertate, respect și recunoștință. Dumnezeu să îi odihnească în pace!”,

Prefectura Arad a fost reprezentată de doamna subprefect Olimpia Popa, care a declarat: ,,Acest eveniment completează  seria de ceremonii organizate în fiecare an în memoria eroilor revoluției arădene și sperăm să devină o tradiție care să se înscrie, începând din acest an, în programul evenimentelor omagiale din perioada 21-23 decembrie. Instituțiile arădene, precum celelalte instituții ale statului român democratic de astăzi, au fost create în urma sacrificiului eroilor din decembrie 1989 iar datoria celor care conduc aceste instituții este să acționeze împreună pentru a-i omagia pe cei cărora le datorează libertatea.

Suntem, împreună, alături de revoluționarii arădeni, suntem cu gândul la eroii noștri, sperând ca Dumnezeu să-i odihnească în pacea pe care o merită în urma martiriului pricinuit de regimul comunist opresiv.

Felicit conducerea Consiliului Județean Arad pentru evenimentul de astăzi și transmit tuturor revoluționarilor, alături de mulțumirile pentru curajul afișat în decembrie 1989, urările noastre de sănătate și sărbători fericite, petrecute cu atenția cuvenită în contextul pandemic pe care încă suntem nevoiți să îl traversăm”.





Domnul Lazăr Faur a participat la primul eveniment în calitatea sa de viceprimar al municipiului Arad: ,,Mă onorează faptul că primul eveniment la care particip în calitatea de viceprimar al municipiului este comemorarea martirilor Revoluției din ’89. Pentru mine, revoluționarii, în primul rând, sunt o amintire din sufletul celor care i-au iubit: al părinților, al mamei, al tatălui, care i-au pierdut. Sunt, apoi, un simbol al curajului, al luptei, pentru că Revoluția a fost o luptă și de aceea îi numim eroi. Ei sunt un reper valoric, la care ne putem raporta întotdeauna când avem nevoie de o îmbărbătare interioară, de unde putem lua puterea de a continua. Vreau să vă mărturisesc  că în familia mea extinsă există un erou al Revoluției. Ar fi fost unchiul fiului meu și care a căzut, împușcat mortal, în timp ce flutura steagul Revoluției pe treptele Catedralei de la Timișoara, exact la vârsta pe care acum fiul meu o are. De multe ori m-am întrebat dacă astăzi l-aș întâlni, cum i-aș răspunde la niște întrebări? Cum ar fi: ce-ați făcut cu libertatea? Ce-ați făcut cu viața noastră? Ce-ați făcut cu țara asta? Ce-ați făcut cu oamenii? Și, nu știu ce răspunsuri aș da. Mereu spun că am trăit așa cum am putut libertatea pe care el, și dumneavoastră, mi-ați dat-o, și am trăit viața pe care el și-a jertfit-o pentru a putea să trăiesc. Nu pot să sper decât că vom fi urmașii demni ai acestor eroi. Și vreau să-mi exprim recunoștința pentru jertfa lor. Dumnezeu să ne ajute pe toți!”.

Andrei Ando, directorul executiv al Direcției Comunicare, Strategii și Administrație Publică, a Consiliului Județean Arad a declarat: ,,Aradul a fost printre primele județe libere de comunism, iar astăzi este printre cele mai dezvoltate județe din România, cu intelectuali formați de școala arădeană, un învățământ superior (Universitatea „Aurel Vlaicu” și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”) care își are rădăcinile în schimbările determinate de revoluția din decembrie, cu o administrație publică performantă, cu biserici active, asociații non-guvernamentale implicate, cu arădeni responsabili, harnici, oameni care prin voința și prin munca lor sunt un model la scară națională.

Faptul că moștenirea revoluției ne obligă nu este, la Arad, doar un fel de a spune, ci un dat care se reflectă în viața cotidiană a instituțiilor arădene și a arădenilor. Avem alături de noi cele patru asociații de revoluționari active la nivelul comunității noastre și, prin intermediul conducătorilor lor, transmitem tuturor celor care în decembrie 1989 au ieșit pe străzile Aradului pentru libertate, că le mulțumim și le suntem datori!

Revoluția română văzută de la o distanță de 31 de ani este o necunoscută pentru unii sau se estompează în memoria altora. Dar ea a însemnat 1142 de decedați, 3138 de răniți, 748 de orfani urmași de eroi-martiri. Asta nu se poate și nu trebuie uitat. Iată de ce Consiliul Județean Arad și-a asumat să se implice în evenimentele comemorative – suntem instituția care, dincolo de rolul ei administrativ, pune în mișcare resorturile culturale și patrimoniale ale Aradului. Iar eroii arădeni ai revoluției anticomuniste sunt o parte importantă din patrimoniul nostru arădean!”.

La eveniment au fost invitate asociațiile arădene de revoluționari, reprezentanții Consiliului Județean Arad, Primăriei Municipiului, Prefecturii, Arhiepiscopiei, ai Complexului Muzeal, precum și reprezentanții celor două universități arădene.