Marile magazine cer guvernului să permită program prelungit în perioada sărbătorile de iarnă

Data publicare: Duminica, 20 Decembrie, 2020 Total: 2059 accesari

Marile magazine cer guvernului să permită program prelungit în perioada sărbătorile de iarnă

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România a transmis Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) și Direcției de Sănătate Publică (DSP) o cerere pentru prelungirea programului magazinelor în perioada Sărbătorilor, potrivit unui comunicat de presă.

 

Astfel, comercianții – supermarketuri, hypermarketuri, magazine și mall-uri – cer autorităților ca în perioadele 19-24 decembrie 2020 și 28-31 decembrie 2020, programul magazinelor să fie prelungit de la ora 21.00 până la ora 22.00.

Solicitarea asociației vine pe fondul adoptării de măsuri suplimentare de prevenție luate în magazine, precum și ca urmare a scăderii numărului de cazuri la nivel național.

 

Hzpermarketurile vor fi închise toate pe 25 decembrie, în prima zi de Crăciun și de 1 ianuarie 2021, Ziua Anului Nou.

 

Ele vor fi însă deschise, cel mai probabil, în ziua de 26 decembrie, adică a doua zi de Crăciun (cu excepția Lidl) și în 2 ianuarie, a doua zi de Revelion, cu program redus.