Gheorghe FALCĂ: România a sesizat la Curtea europeană de Justiție prevederile Pachetului Mobilitate I

Data publicare: Luni, 26 Octombrie, 2020 Total: 963 accesari

Gheorghe FALCĂ: România a sesizat la Curtea europeană de Justiție prevederile Pachetului Mobilitate I

Europarlamentarul Gheorghe Falcă salută decizia Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și a Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC) cu privire la faptul că a sesizat, în data de 23 octombrie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu trei acțiuni în anularea prevederilor problematice din Pachetul Mobilitate I.

 

„România continuă lupta pentru ca Pachetul Mobilitate I să nu facă nedreptate operatorilor de transport români și nu numai. Dispozițiile actelor UE vizate de acțiunile în anulare introduse de Guvernul României privesc acele aspecte care vor avea implicații negative semnificative asupra pieței interne și vor afecta competitivitatea transportului de mărfuri în Uniune. Aici mă refer în mod special la interdicția efectuării perioadei normale de repaus săptămânal la bordul vehiculului; obligația întoarcerii periodice a conducătorului auto la centrul operațional al angajatorului sau la locul său de reședință; obligația întoarcerii vehiculului la unul din centrele operaționale în termen de 8 săptămâni de la plecare; stabilirea de limitări suplimentare la efectuarea operațiunilor de cabotaj; instituirea unor norme specifice privind detașarea conducătorilor auto. Fiind unul dintre cei care am susținut nevoia stringentă de a modifica măsurile din Pachetul Mobilitate I astfel încât să vină în acord cu drepturile tuturor statelor membre, apreciez poziția adoptată de Guvernul României prin acesastă acțiune în anulare depusă astăzi la CJUE. Acțiunea a fost înaintată prin coordonarea dintre MAE și MTIC, sesizarea Curții fiind înaintată prin Agentul Guvernamental pentru CJUE din cadrul MAE.

Trebuie subliniat că sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene vine în continuarea demersurilor promovate în mod constant de către autoritățile române pentru contracararea caracterului restrictiv și disproporționat al acestor prevederi din Pachetul Mobilitate I. Totodată, Guvernul României intenționează să formuleze cereri de intervenție în acțiuni în anulare care vor fi introduse la CJUE de alte state membre UE cu interese similare”, a transmis europarlamentarul Gheorghe FALCĂ.

FALCĂ a amintit și că România s-a opus adoptării celor trei acte legislative, alături de celelalte 8 state membre cu interese similare în această materie (Bulgaria, Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta și Polonia). „Statul român a votat împotriva aprobării textelor rezultate în urma negocierilor cu Parlamentul European”, a concluzionat europarlamentarul FALCĂ.