Cionca: „Îi mulțumesc lui Sergiu Bîlcea, pentru profesionalism și colegialitate”

Data publicare: Marti, 20 Octombrie, 2020 Total: 729 accesari

Cionca: „Îi mulțumesc lui Sergiu Bîlcea, pentru profesionalism și colegialitate”

Într-o conferință de presă organizată astăzi, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a apreciat contribuția vicepreședintelui Sergiu Bîlcea la derularea celor mai importante proiecte pe infrastructură ale județului Arad. Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad în mandatul 2016-2020 este candidat la Camera Deputaților.

„Îi mulțumesc lui Sergiu pentru implicarea sa în marile proiecte de infrastructură ale Aradului! A răspuns timp de patru ani, la Consiliul Județean, de modernizarea și reabilitarea drumurilor județene. A fost, după părerea mea, cea mai bună perioadă pentru acest domeniu, când în echipă am reușit să deschidem peste 70 de șantiere și să dăm în lucru 444 km de drumuri.

Vă mărturisesc că atunci când Sergiu îmi spunea, la începutul mandatului nostru, că vom ajunge la 300 km de drumuri județene modernizate sau reabilitate, am fost sceptic. Dar am construit pas cu pas din finanțări europene, am aplicat pentru finanțare de la Guvernul României, am folosit credite și bugetul propriu, am dirijat resurse consistente către acest domeniu important pentru arădeni. Așa s-a ajuns astăzi că lucrăm la unul dintre cele mai mari proiecte de modernizare la nivel național, în valoare de peste 150 de milioane de euro. Și nu ne oprim aici, chiar dacă Sergiu va avea o altă cale în administrație și sper că va face un pas înainte.

Chiar astăzi, în ședința Consiliului Județean am votat actualizarea indicatorilor tehnici pentru tronsonul final al centurii Aradului. Suntem în discuții avansate cu Primăria Arad, cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea pentru încheierea protocolului prin care vom finanța proiectul tehnic al drumului expres Arad-Oradea. Și, nu în ultimul rând, ne propunem să modernizăm încă cel puțin 200 km de drumui județene în următorii patru ani.

La final de mandat, pentru că astăzi am avut ultima ședință de Consiliu Județean al (deja) fostului aparat județean, îi mulțumesc încă o dată, și public, lui Sergiu Bîlcea, pentru profesionalism și colegialitate, și îi doresc mult succes în proiectele sale viitoare. Și ținem aproape și pe mai departe, pentru că este în interesul Aradului, în primul rând, dar și în virtutea prieteniei care ne leagă” – a declarat Iustin Cionca.