Interviu cu Iustin Cionca, înainte de investirea pentru un al doilea mandat la preşedinţia Consiliului Judeţean Arad

Data publicare: Marti, 20 Octombrie, 2020 Total: 1809 accesari

Interviu cu Iustin Cionca, înainte de investirea pentru un al doilea mandat la preşedinţia Consiliului Judeţean Arad

 

Iustin Cionca: „Le cer arădenilor să voteze o echipă la București care să susțină proiectele Aradului!


Îmi doresc ca sâmbătă să putem investi noua componență a Consiliu Județean! Avem validate toate mandatele de consilieri. La prima ședință vor participa 25 din cei 33 de consilieri, ceilalți retrăgându-se de pe listă, din diferite considerente. Și eu m-am retras, fiindcă am câștigat al doilea mandat în fruntea Consiliului Județean.

Ghidul Arădean: Domnule președinte, la Arad PNL a avut unul dintre cele mai bune rezultate din România, câștigând în aproape două treimi din localitățile județului, dar și primăria municipiului și președinția Consiliului Județean. Când va avea loc ședința de constituire a noului Consiliu Județean?

Iustin Cionca.: Îmi doresc ca sâmbătă să putem investi noua componență a Consiliu Județean! Avem validate toate mandatele de consilieri. La prima ședință vor participa 25 din cei 33 de consilieri, ceilalți retrăgându-se de pe listă, din diferite considerente. Și eu m-am retras, fiindcă am câștigat al doilea mandat în fruntea Consiliului Județean.

G.A.: Care sunt obiectivele în noul dumneavoastră mandat?

I.C.: Eu am candidat cu un program în zece puncte, ele reprezintă prioritățile mele. Sintetizând acest program, accentul va fi, în următorii patru ani, pe:

atragerea fondurilor europene, unde Aradul a fost și până acum unul dintre județele cele mai eficiente din țară, la nivelul administrațiilor județene;

- Investițiile din sistemul de sănătate publică:

*Construim spitale noi: Psihiatrie, Oncologie, Matern-Pediatrie, Infecțioase Adulți

*Modernizăm toate secțiile spitalului județean

*Extindem Ambulatorul și Unitatea de Primiri Urgențe

-Investițiile în infrastructură:

*Drumul expres Arad-Oradea

*Șoseaua de centură

*Rețeaua de drumuri transfrontaliere, cu șosele noi de centură la Curtici și Chișineu Criș

*Modernizăm încă 200 km drumuri județene, cu cel mai mare proiect în nordul județului

*Centura orașului Lipova

*Legături noi cu județene Timiș și Bihor

-Turism/Cultură:

*Investiții la Ghioroc, pentru dezvoltarea stațiunii de interes local

*Investiții la Moneasa, pentru revitalizarea stațiunii

*Reexpunerea tripticului „Înmormântarea lui Hristos”, cel mai important tablou la Complexul Muzeal Arad

*Reorganizarea Complexului Muzeal Arad

*Dezvoltarea zonei Radna-Lipova (cetatea Șoimoș)

-Infrastructură:

*Lucrări în valoare de peste 450 milioane de euro pentru modernizarea și extinderea rețelei de apă-canal în județ

*Extinderea rețelei de gaz, cu susținerea guvernului PNL.

 

G.A.: Aveți susținere de la București pentru fiecare dintre aceste proiecte?

I.C.: În vară, premierul Ludovic Orban a semnat la Arad acorduri de finanțare pentru trei obiective majore, în valoare de 127 de milioane de euro. Nu s-a mai întâmplat niciodată până atunci ca un premier al României să vină la Arad să dea, nu să ia. De aceea, eu am încredere că vom continua să beneficiem de susținere la București. Evident, pentru asta avem nevoie de un guvern și o majoritate parlamentară care să fie de partea administrației municipiului și a județului Arad, respectiv de partea primăriilor arădene. Eu le-am cerut arădenilor să voteze în 27 septembrie pentru o echipă la județ care să poată colabora cu echipele liberale din teritoriu.

Acum le cer să voteze o echipă la București care să colaboreze cu Aradul. E simplu, atunci când am fost lăsați să muncim, am performat. Dar când guvernările ostile vestului României luau banii de aici și îi duceau în alte județe, noi a trebuit să ne resetăm modul de lucru și am pierdut foarte mulți ani așteptând să se deschidă linii de finanțare pentru fondurile europene. Pe noi și pe celelalte primării și Consilii Județene din vestul țării și nevoia ne-a obligat să performăm în domeniul atragerii fondurilor europene, pentru că altă șansă de dezvoltare nu am prea avut.

 

G.A.: Ce se întâmplă, domnule președinte, cu proiectele pe care le aveți în lucru?

I.C.: Noi lucrăm acum pe trei direcții. La drumurile județene ne bucurăm că vremea ține cu noi și avansăm foarte bine pe toate șantierele. Dar vă spun sincer că am trimis controale pe drumuri, pentru că vreau calitate, nu viteză. Oamenii au așteptat atâția ani după asfalt, vreau să fie de calitate! Pe șantierele noilor spitale, Oncologie și Psihiatrie, lucrările sunt foarte vizibile deja. La Psihiatrie, de exemplu, se acoperă clădirea. Iar pe celelalte șantiere am cerut Direcției Tehnice să aplice întocmai prevederile contractuale, acolo unde există întârzieri să se aplice penalizări, acolo unde lucrările nu sunt de calitate să se refacă, iar acolo unde suntem în grafic să se realizeze plățile. Eu vreau ca antreprenorii cu care muncim să înțeleagă că suntem exigenți, dar și paroliști, și dacă ei fac ceea ce s-au angajat să facă, și noi ne achităm de datorii.