Trei accidente joi dimineaţa în municipiul Arad

Data publicare: Joi, 01 Octombrie, 2020 Total: 1237 accesari

Trei accidente joi dimineaţa în municipiul Arad

Vreme mohorâtă, ploaie măruntă, oameni grăbiţi şi neatenţia, au dus la trei evenimente rutiere în muncipiu joi dimineaţa, în prima zi a lunii Octombrie. În două dintre acestea au fost implicate tramvaie şi autoturisme, iar în cel de-al treilea, trei autoturisme la urcarea pe podul Decebal.

 

În primul accident produs pe strada Petru Rareş, înainte de urcarea pe viaductul spre Podgoria, au fost implicate un autoturism şi un tramvai. În urma accidentului,  o persoană a rămas blocată în autoturism. Aceasta a fost extrasă din autoturism în stare stabilă şi conştientă, fiind preluată de un echipaj SAJ. Cauza accidentului pare a fi neatenţia conducătorului auto care nu ar fi cedat prioritate tramvaiului.







Al doilea incident rutier de joi dimineaţa a avut loc în zona UTA. Şi în acest accident au fost implicate un autoturism şi un tramvai Imperio. Din fericire acest accident a fost unul uşor, fără victime, cu uşoare pagube materiale. Şi în acest caz, cauza pare a fi din nou neatenţia conducătorului auto care nu a acordat prioritate tramvaiului.






Un al treilea incident rutier a avut loc la urcarea  pe podul Decebal, în care au fost implicate trei autoturisme. În acest caz din fericire nu există victime, însă pagibele materiale sunt însemnate. Cauza pare a fi tot neatenţia, la intersecţia dintre Bd. Dragalina cu strada Nicolae Bălcescu unde a avut loc accidentul, încă există lucrări la infrastructura din zonă, iar semafoarele funcţionează pe culoarea galben intermitent. În acest caz, poliţiştii vor stabilii cauzele producerii accidentului şi cine se face vinovat de producerea lui.