Curs Specialist în managementul deșeurilor

Data publicare: Miercuri, 23 Septembrie, 2020 Total: 974 accesari

Curs Specialist în managementul deșeurilor

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad organizează în perioada octombrie -  noiembrie 2020 cursul autorizat de Specialist în managementul deșeurilor, cod COR 325713.

La acest curs se pot înscrie absolventii de studii superioare.

 

 “Deşeurile reprezintă o problemă majoră şi complexă, dezbătută la nivel mondial şi care afectează întreaga populaţie a lumii. Cursul de Specialist în managementul desurilor este util tuturor societăţilor comerciale care generează sau produc deşeuri (indiferent de tipul lor)”, a declarat președintele CCIA Arad, domnul arh. Gheorghe Seculici.

 

În conformitate cu prevederile Legii nr. 211/25.11.2011, art. 22, alin.3, deţinătorii/producătorii de deşeuri persoane juridice, comercianţii, precum şi operatorii economici autorizaţi din punct de vedere al protecţiei mediului pentru efectuarea operaţiunilor de colectare şi transport deşeuri „au obligaţia să desemneze o persoană din rândul angajaţilor proprii care să urmărească şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de prezenta lege sau să delege această obligaţie unei terţe persoane”.

 

Tematica cursului vizează reglementări legislative în domeniu, noile directive şi responsabilități în activitate.Programul de formare se finalizează cu un examen de absolvire organizat în conformitate cu Ordinul nr. 501/5.253/2003 al Ministrului Muncii şi Justitiei Sociale si al Ministrului Educatiei Nationale, pentru aprobarea Metodologiei certificarii formării profesionale a adultilor”, declară managerul Centrului de Formare Profesională din cadrul CCIA Arad, prof. Carmen Crişan.

 

Principalele tematici abordate:

Certificatul de absolvire se eliberează însoțit de Suplimentul Descriptiv cu competențele profesionale dobândite:

  1. Planificarea activității de management al deșeurilor;
  2. Instruirea personalului implicat în managementul deșeurilor;
  3. Organizarea activităților specifice managementului deșeurilor;
  4. Evaluarea activității de management al deșeurilor;
  5. Raportarea rezultatelor privind managementul deșeurilor

Vă rugăm să confirmați înscrierea dumneavoastră la curs, la adresele de email ccia@ccia-arad.ro sau carmen.crisan@ccia-arad.ro. Detalii suplimentare la telefon: 0730.188.299.

 

Măsuri generale de prevenire și protecție adoptate de CCIA Arad: