Bilanţ Covid -19: Începem luna cu 23 de noi cazuri de infectare în judeţ

Data publicare: Marti, 01 Septembrie, 2020 Total: 952 accesari

Bilanţ Covid -19: Începem luna cu 23 de noi cazuri de infectare în judeţ

23 cazuri noi de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2 şi 3 probe pozitive la retestare, au fost raportate luni de autorităţi  pentru ultimele 24 de ore.

 

În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, la nivelul Județului Arad erau înregistrate 1127 de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2, din care: 525 sunt vindecate, 201 sunt internate în secțiile COVID ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad şi Spitalului Orăşenesc Ineu, 348 sunt la domiciliu şi externate iar 53 sunt decedate. De asemenea, în carantină se află 994 persoane iar 201 de persoane sunt în izolare.

 

În cadrul activităților desfășurate ieri, 31 august, până în această dimineață, la nivelul județului nostru au fost verificate 23 de obiective/locații, 635 mijloace de transport în comun și 14 societăți comerciale. În contextul verificărilor au fost legitimate 507 persoane.

În urma tuturor verificărilor, nu au fost aplicate sancțiuni.

Situaţia la nivel naţional pentru ultimele 24 de ore.

 

La nivel naţional, până astăzi, 1 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 88.593 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

 

38.454 de pacienți au fost declarați vindecați și 11.175 de  pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.  

 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.053 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

 

Până astăzi, 3.681 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

 

În intervalul 31.08.2020 (10:00) – 01.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 60 de decese (35 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.164. Dintre acestea, 522 sunt internate la ATI. 

 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.825.272 de teste. Dintre acestea 22.320 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.517 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.803 la cerere.