Fifor şi candidaţii PSD Arad încalcă legea electorală

Data publicare: Sambata, 29 August, 2020 Total: 1940 accesari

Fifor şi candidaţii PSD Arad încalcă legea electorală

Fifor şi doi candidaţi la alegerile locale din 27 septembrie, încalcă legea electorală. Pe balconul sediului de partid din Bd. Revoluţiei, tronează fără ruşine un banner cu numele şi pozele candidatului la primăria Arad, Mihai Fifor, al candidatului la Consiliul Judeţean, Ruben Budău, şi al candidatului la Consiliul Local Municipal, Ilie Cheşa.

 

Deşi legea electorală este destul de clară, în care este prevăzut  ce tip de reclamă electorală au voie partidele să facă în perioada campaniei electorale, şi în ce condiţii, bannerul electoral PSD tronează contrar acestor reguli stabilite. Este clar că cei de la PSD cunosc foarte bine legea, dovadă este faptul că în restul locaţiilor din oraş unde aveau reclame electorale asemămătoare,  le-au dat jos inainte de a începe oficial campania electorală.


Mai mult de atât, bannerul cu pricina, pe lângă faptul că nu are ce căuta acolo în ciuda faptului că este la sediul partidului, nu are nici datele de identificare care sunt prevăzute de lege, adică: cine l-a comandat, cine l-a executat, şi codul mandatar.

 

Poate se sesizează organele competente pentru această neregulă, nu de alta, dar cei de la PSD urlă ca din gură de şarpe când e vorba de respectarea legii, la alţii se pare, la ei mai puţin.


Campania electorală a început în data de 28.august, ora 00.00, fotografia este făcută în data de 28 august, iar sâmbătă, 29 august ora 11.00, bannerul încă trona  cu tupeu am putea spune, chiar la Km 0, însă nimeni nu se sesizează.