Din cauza efectelor pandemiei, Timişoara nu va mai fi Capitală Europeană a Culturii în 2021

Data publicare: Joi, 20 August, 2020 Total: 1766 accesari

Din cauza efectelor pandemiei, Timişoara nu va mai fi Capitală Europeană a Culturii în 2021

Comisia Europeană a propus marţi, din cauza efectelor pandemiei de coronavirus, să fie oferite oraşelor Rijeka (Croaţia) şi Galway (Irlanda) posibilitatea de a-şi prelungi titlul de „Capitală Europeană a Culturii 2020” până la 30 aprilie 2021. De asemenea, CE propune amânarea din 2021 în 2022 a anului în care Novi Sad (Serbia) va deveni Capitală Europeană a Culturii şi din 2021 în 2023 a anului în care Timişoara (România) şi Elefsina (Grecia) vor deţine titlul, arată un comunicat de presă al instituţiei. Propunerea Comisiei este în prezent înaintată Parlamentului European şi Consiliului spre examinare şi adoptare finală.

„Rijeka şi Galway merită o şansă egală de a se redresa şi de a-şi demonstra rezilienţa şi creativitatea. Capitalele Europene ale Culturii au deschis întotdeauna inimile şi minţile şi au găzduit spectatori şi artişti variaţi, iar acest lucru trebuie să continue. Sunt convins că o perioadă de timp suplimentară va permite oraşelor Novi Sad, Timişoara şi Elefsina să depăşească criza actuală din sectorul culturii şi din cel al turismului şi să mobilizeze investiţii relevante, inclusiv graţie solidarităţii la nivel european”, a afirmat vicepreşedintele pentru promovarea modului nostru de viaţă european, Margaritis Schinas, conform unui comunicat de presă al Comisiei Europene remis marţi News.ro.

„Capitala Europeană a Culturii e mai mult decât o distincţie simbolică, pentru că această competiţie a adus în comunităţile câştigătoare nu numai proiecte culturale unice, ci şi progres economic şi social. Timişoara, după Sibiu, este al doilea oraş românesc care obţine acest titlu, din păcate, într-o perioadă în care mobilitatea şi viaţa socială a cetăţenilor europeni au fost grav afectate de criza provocată de coronavirus. Prelungirea perioadei în care se desfăşoară programul Capitalei Europene a Culturii va oferi vizitatorilor europeni posibilitatea de a descoperi unul dintre cele mai frumoase şi pline de istorie oraşe româneşti”, a explicat comisarul pentru transporturi Adina Vălean.

 

 

Sursă Foto: blog.traveling.ro