PSD se opune în Camera Deputaților majorării cu 20% a alocațiilor pentru copii de la 1 august

Data publicare: Joi, 20 August, 2020 Total: 1332 accesari

PSD se opune în Camera Deputaților majorării cu 20% a alocațiilor pentru copii de la 1 august

Camera Deputaților a respins, miercuri, Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care alocațiile copiilor au fost majorate cu 20% începând cu 1 august. Actul normativ a fost respins și de Senat săptămâna trecută, iar Camera Deputaților este forul decisional.

 

Actul normativ a întrunit 166 de voturi pentru respingere, 63 de voturi împotriva respingerii și 29 de abțineri.

 

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a acuzat PSD că nu a mărit alocațiile cât a fost la guvernare, însă acum susține tot felul de măriri. „Vă doriți o lege inaplicabilă”, le-a transmis Roman deputaților PSD.


Guvernul a spus că nu sunt bani la buget pentru dublarea acestora și a adoptat Ordonanța de Urgență care prevede o creștere treptată a alocației: cu 20% de la 1 septembrie, următoarele creșteri urmând să fie făcutem tot cu câte 20%m în ianuarie și iulie 2021 și în 2022.

 

 

 

Potrivit acestei OUG, la 1 septembrie copiii ar fi primit alocaţiile aferente lunii august mărite. Cei cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei.