Peste 170 de misiuni executate de jandarmii arădeni în acest sfârșit de săptămână

Data publicare: Luni, 10 August, 2020 Total: 251 accesari

Peste 170 de misiuni executate de jandarmii arădeni în acest sfârșit de săptămână

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, au fost angrenate în acest sfârșit de săptămână, în executarea a 172 de misiuni de ordine publică, pază și protecție instituțională și pază transporturi speciale.

 

Astfel, jandarmii au constatat fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, fapte de comerț ilicit și încălcări ale normelor privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Pentru aceste contravenții au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.600 lei și au fost confiscate bunuri în valoare de 300 lei.

Jandarmii au întocmit acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală în cazul a două infracțiuni constatate independent și au acordat sprijin în constatarea a două infracțiuni în cooperare cu poliția, în sistem integrat prin patrule mixte.