Aradul din nou sub avertizare de Cod galben de ploi torențiale

Data publicare: Miercuri, 22 Iulie, 2020 Total: 1405 accesari

Aradul din nou sub avertizare de Cod galben de ploi torențiale

Interval de valabilitate: 22 iulie, ora 10:00 – 22 iulie, ora 23:00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

Zone afectate: conform textului și hărții;




 

 

Vremea se strică în mai multe zone din țară, unde sunt așteptate ploi puternice. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de ploi torențiale, valabil miercuri, între orele 10.00 și 23.00, la munte, în Maramureș, Transilvania, Crișana, Banat și local în Moldova.

„În intervalul menționat, la munte, în Maramureș, Transilvania, Crișana, Banat și local în Moldova vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină”, conform ANM.

„În intervalul menționat, în centrul teritoriului, apoi și în sud-vest, la deal și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 30…35 l/mp”, conform ANM.