Nebunie la trecerile de frontieră: Aproape 90.000 de oameni au trecut granițele României în 24 de ore

Data publicare: Joi, 02 Iulie, 2020 Total: 1703 accesari

Nebunie la trecerile de frontieră:  Aproape 90.000 de oameni au trecut granițele României în 24 de ore

Ridicarea dispozițiilor privind izolarea sau carantinarea cetățenilor care intră în România din mai multe state au dus la o creștere a tranzitului prin vămi. Peste 88.000 oameni au trecut frontierele României în ultimele 24 de ore. Pe sensul de intrare au fost peste 47.000 persoane, iar pe cel de ieşire 41.000.

 

În data 02.07.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 88.200 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 35.700 mijloace de transport (dintre care 14.300 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 47.200 persoane cu 19.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 41.000 persoane cu 16.200 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 46.100 de persoane şi 21.200 de mijloace de transport (7.200 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 25.200 de persoane cu 12.000 mijloace de transport.

În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 1.543 de persoane. Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F.  Nădlac I – 208 (din care 86 pe jos), P.T.F. Borş – 282, P.T.F. Nădlac II – 732, P.T.F. Petea - 192, P.T.F. Vărşand – 4 etc.

Politia de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de asteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.



Foto arhivă