Prognoza meteo a lunii iulie: Ne aşteaptă o vară de coşmar

Data publicare: Joi, 02 Iulie, 2020 Total: 1561 accesari

Prognoza meteo a lunii iulie: Ne aşteaptă o vară de coşmar

Căldură sufocantă şi fenomene meteo extreme ne aşteaptă la începutul lunii iulie. Sudul ţării va fi pârjolit de arsiţă. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), luna iulie va fi caracterizată de caniculă, vijelii şi căderi de grindină.

 

Joi, 2 iulie, vremea va fi călduroasă în aproape toată ţara, local caniculară în regiunile sudice, iar disconfortul termic va fi ridicat.

În regiunile vestice şi nord-vestice şi în zonele montane instabilitatea atmosferică se va manifesta izolat ziua, dar pe arii extinse seara şi noaptea prin înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi condiţii de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar fenomene de uşoară instabilitate atmosferică vor fi posibile doar izolat.

 

Săptămâna 29.06.2020 – 06.07.2020

Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sudice şi sud-estice. Cantitatea de precipitații va fi uşor excedentară în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile centrale şi nordice.

Săptămâna 06.07.2020 – 13.07.2020

Temperatura aerului va avea valori apropiate de cele normale ale perioadei în regiunile sudice şi sud-estice, iar în rest temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în regiunile sud-estice, iar în restul ţării vor fi excedentare.

Săptămâna 13.07.2020 – 20.07.2020

Temperaturile medii ale aerului se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitatea de precipitații va fi uşor excedentară în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile centrale şi nordice.

Săptămâna 20.07.2020 – 27.07.2020

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice acestei săptămâni în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.