Se reia examinarea la proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere

Data publicare: Marti, 16 Iunie, 2020 Total: 2631 accesari

Se reia examinarea la proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere

Reluarea activității de examinare la proba teoretică, în vederea obținerii permisului de conducere, se va face începând de luni, 22.06.2020, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție și distanțare socială, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.

     
Accesul în sala de examen, precum și susținerea probei teoretice, se vor face exclusiv în baza programării online. Programările online vor putea fi efectuate pe site-ul
www.drpciv.ro (secțiunea „Înregistrare dosar examinare”), începând de miercuri, 17.06.2020, ora 9:00.

     
Accesul în sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Arad din Galleria Mall, Calea Aurel Vlaicu nr. 225-235, Municipiul Arad, nivel 0, va fi permis cu maxim 5 minute înainte de ora programării, pentru a se evita așteptarea suplimentară în spațiile interioare destinate publicului.

     
Depășirea orei de examinare atribuite online atrage anularea programării, urmând ca examinarea/înregistrarea la proba teoretică să fie efectuată doar în baza unei noi înscrieri în aplicația informatică.

     
La desfășurarea probei teoretice, candidații vor avea asupra lor actul de identitate și dosarul de examinare. La intrarea în sala de examen, va fi refuzată examinarea candidaților care nu poartă mască.

      
Intervalul orar în care se va desfășura activitatea de examinare, proba teoretică, va fi următorul: de luni până vineri, între orele 08:30 – 13:00, respectiv 13:30-15:00.