Fifor, în vizorul DNA pentru alegerile prezidenţiale?

Data publicare: Joi, 11 Iunie, 2020 Total: 1605 accesari

Fifor, în vizorul DNA pentru alegerile prezidenţiale?

Tot mai multe informaţii publice confirmă că DNA a solicitat documente şi informaţii cu privire la presupuse nereguli ale PSD în campania prezidenţială de anul trecut. Este vorba despre finanţarea ilegală a campaniei şi de bani (mulţi) daţi unor televiziuni. Viorica Dăncilă, candidatul PSD, susţine într-o declaraţie pentru Mediafax că nu ştie de anchetă (confirmată însă de purtătorul de cuvânt al partidului), dar a spus că nu a răspuns de partea financiară şi că toate actele au fost semnate de trezorierul PSD şi de secretarul general, la acea dată Mihai Fifor. „Cred că aceşti oameni nu au încălcat legea”, a spus Dăncilă, dar precizarea legată de cei doi aruncă în mod clar responsabilitatea asupra acestora.

În perioada alegerilor prezidenţiale, Mihai Fifor a fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai Vioricăi Dăncilă, dar după alegeri nu a ezitat să se delimiteze de aceasta. Pentru atitudinea sa, a primit eticheta de „şobolan” din partea fostului ministru de finanţe Eugen Teodorovici. Îi plăteşte acum fostul premier poliţele pentru trădare? Rămâne de văzut.

Un alt element care trebuie luat în calcul este prezenţa susţinută pe posturile de televiziune a lui Mihai Fifor, mediatizat insistent de televiziunile despre care se spune că ar fi fost finanţate ilegal de PSD. Este de urmărit ce rol va juca senatorul de Arad în această investigaţie care se anunţă „fierbinte”.