Primii șapte pacienți din Arad vindecați de COVID-19!

Data publicare: Miercuri, 08 Aprilie, 2020 Total: 1145 accesari

Primii șapte pacienți din Arad vindecați de COVID-19!

Șapte dintre pacienții internați în clădirea de pe strada Stephan Ludwig Roth au fost externați din spital după ce au primit rezultate negative la cele două testări consecutive Covid -19, fiind considerați vindecați!

”Spuneam sâmbătă că este prematur să vorbim despre pacienți vindecați la Arad deoarece noi am internat pacienți confirmați cu COVID-19 abia din data de 25 martie. Iată că astăzi, ne bucurăm cu toții să anunțăm că avem pacienți vindecați la Arad. Vă mulțumim tuturor pentru sprijin și încredere!”, a declarat conf.univ.dr. Gheorghe Nini, medic coordonator Secție Boli Infecțioase Adulți – COVID-19 (spitalul din Grădiște).

Președintele Consiliului Județean Arad, a transmis un mesaj de susținere medicilor care luptă în prima linie cu virusul COVID-19: ”Recunoștința și respectele mele corpului medical care a muncit pentru însănătoșirea acestor pacienți. În toată această perioadă, extrem de grea pentru întreaga țară, externarea primilor pacienți este o rază de speranță care în perioada următoare va deveni o certitudine: la Arad se vindecă pacienții COVID-19! Le mulțumesc tuturor celor care fac posibilă această performanță medicală și le doresc multă sănătate și putere de muncă”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.