Aradul a pierdut un mare DASCĂL ! Drum lin printre îngeri...Mișu

Data publicare: Miercuri, 08 Aprilie, 2020 Total: 9341 accesari

Aradul a pierdut un mare DASCĂL ! Drum lin printre îngeri...Mișu A fi DASCĂL face diferența în zilele noastre. Un dascăl adevărat a fost și Mihai Henț, sau ”Mișu” cum îi spuneau apropiații. Preda lecții de chitară la Școala Gimnazială ”Avram Iancu” din Arad și la Penitenciar. Vestea că a murit, i-a cutremurat pe toți cei care-l cunoșteau. Dumnezeu l-a luat la El, să cânte printre îngeri.

Venise pandemia, iar școlile din România s-au închis. Elevii nu știau că-l vor vedea pentru ultima dată pe holurile școlii, pe domnul Mișu. Nu știau, că nu-l vor mai întâlni pe profu care mereu le zâmbea, cu o privire blândă pe chip. Nu știau, că domnul Mișu nu va mai fi prezent la serbările din timpul anului școlar, la care lua parte cu mult drag.

Iubea muzica, iar chitara-l însoțea pretutindeni. Mișu a terminat Liceul Pedagogic și iubea copiii. Din păcate, în ultima perioadă a avut probleme de sănătate. Era internat la spital la Timișoara, iar sâmbătă i s-a făcut rău. Din nefericire, duminică seara, Mișu și-a dat ultima suflare, pe patul de spital. 

”Flacăra vieții lui a ars atât de intens, încât s-a mistuit prea repede. A emanat atâta căldură,  atâta iubire, atât de multă speranță!  A fost o fire veselă, o prezență plăcută, o persoană distinsă, sinceră, inteligentă, iar ”pastila” de râs o avea mereu  în buzunar.

Dacă menirea de dascăl este o artă a răbdării și a bucuriei de a dărui, atunci el a fost binecuvântat cu această menire, iar noi, elevii, am fost binecuvântați că l-am avut ca dascăl.

”Coridoarele pedagogiei”,  cum îi plăcea lui să spună, vor păstra ecoul glasului său. Zbor lin, suflet blând! De-acum, Dumnezeu te-a vrut doar pentru El” au transmis îndurerați, elevii clasei a VI-a B, de la Școla Gimnazială ”Avram Iancu” din Arad. 

DRUM LIN PRINTRE ÎNGERI, SUFLET BUN! Dumnezeu să-l odihnească în pace ! 


Niciodată nu vom uita ale tale melodii ! Ca o premoniție a ce avea să se întâmple la nivel mondial, Mișu a interpretat melodia "Speranță pentru om" , în anul 2014, în cadrul unui concert caritabil la care el a luat parte.

Sursa Video: youtube

 

Foto în memoria domnului profesor Mișu