Monica Anisie a anunțat când se vor deschide școlile și universitățile

Data publicare: Marti, 07 Aprilie, 2020 Total: 4139 accesari

Monica Anisie a anunțat când se vor deschide școlile și universitățile Ministrul Educației, Monica Anisie a anunțat într-o conferință de presă pe care a susținut-o marți, că reluarea cursurilor se va stabili în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus.

Posibil ca școlile să se redeschidă după încetarea stării de urgență, potrivit ultimelor declarații ale Ministrului Educației, Monica Anisie. 

" Vreau să fac precizarea că data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus" a precizat ministrul Educației.

O altă precizare importantă este și faptul că Bacalaureatul și Evaluarea Națională nu vor cuprinde programa aferentă semestrului al II-lea, scrie observator.tv .

De asemenea, Monica Anisie a transmis că toate școlile și universitățile din țară vor fi deschise după ce încetează starea de urgență, și după ce se vor lua absolut toate măsurile necesare, astfel încât elevii, studenții și cadrele didactice să fie în siguranță.

Foto: arhivă