Cresc amenzile şi de 20 de ori pentru încălcarea restricțiilor !

Data publicare: Luni, 30 Martie, 2020 Total: 2360 accesari

Cresc amenzile şi de 20 de ori pentru încălcarea restricțiilor !

Chestorul Bogdan Despescu, secretar de stat în cadrul MAI, a declarat, duminică seară, că românii, indiferent daca este vorba despre persoane fizice sau juridice, ar putea plăti în curând amenzi uriaşe în momentul în care încalcă măsurile stabilite pe timpul stării de urgenţă.

 

“La nivel legislativ, Ministerul Afacerilor Interne a iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1 din 1999, privind regimul stării de urgenţă, proiect care este pus deja în procedură de transparenţă decizională. Această ordonanţă de urgenţă vine în completarea celei care a majorat pedepsele de ordin penal şi are ca principale prevederi următoarele lucruri. Amenzile pentru persoane fizice care nu respectă ordonanţele militare se măresc şi vor avea următoarele valori: minim 2.000 de lei şi maxim 20.000 de lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cum sunt în prezent”, a subliniat secretarul de stat Bogdan Despescu.

 

“Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare se măreşte de la 1.000 de lei, cât este în prezent, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoanele juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei. În plus, la articolul referitor la sancţiuni se introduce un nou aliniat care prevede că, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, în funcţie de natura şi gravitatea faptei, se pot aplica şi una sau mai multe dintre următoarele sancţiuni contravenţionale complementare cuprinse în ordonanţele militare: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie, interzicerea accesului la respectivele bunuri prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate, suspendarea temporară a activităţii, desfiinţarea unor lucrări, refacerea unor amenajări”, a evidenţiat oficialul MAI.