Poliția Rutieră, apel pentru șoferi !

Data publicare: Luni, 23 Martie, 2020 Total: 1224 accesari

Poliția Rutieră, apel pentru șoferi ! COMUNICAT DE PRESĂ

În condițiile unui carosabil umed, să ruleze cu viteză redusă, adaptată condițiilor de drum să fie mai atenți și calmi la volan, fără să blocheze comenzile vehiculului. Fiecare manevră în trafic trebuie să fie efectuată numai după o temeinică asigurare, pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur. 

Prima condiție a deplasării autovehiculului în deplină siguranță este corelarea manierei de condus cu specificul suprafeței carosabile. 

Înainte de a porni la drum, asigurați-vă că parbrizul geamurilor laterale și luneta vă asigură o vizibilitate foarte bună. Trebuie să aveți în bună stare de funcționare ștergătoarele și instalația de climatizare și dezaburire. 

Nu frânați brusc. Păstrați o distanță suficientă față de autovehiculul din față, astfel încât să puteți opri în siguranță în situația în care acesta încetinește sau oprește brusc.

Pentru evitarea producerii unor blocaje în trafic, recomandăm șoferilor să nu depășească coloana de autovehicule oprite la semafor și să nu oprească sau să staționeze în locul unde ar putea împiedica desfășurarea normală a traficului rutier. 

Păstrați liber centrul intersecției și nu blocați calea de rulare a mijloacelor de transport public.

Fiți atenți în permanență la polițiștii rutieri din trafic și urmați recomandările lor.

Pietonii trebuie să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile special amenajate, pe culoarea verde a semaforului electric și numai după ce sunt siguri că intenția lor de a traversa a fost observată de șoferi. 

IPJ ARAD