Noul program al Primăriei Arad de la Relații cu Publicul

Data publicare: Luni, 23 Martie, 2020 Total: 970 accesari

Noul program al Primăriei Arad de la Relații cu Publicul

Primăria Municipiului Arad le reamintește cetățenilor faptul că este extrem de important ca în această perioadă să apeleze la mijloacele de comunicare la distanță, iar deplasarea la ghișeele instituției să se facă numai în situații excepționale. Măsura a fost luată în contextul stării de urgență dată de epidemia de COVID-19 și este menită să protejeze pe toți deopotrivă, indiferent de ce parte a ghișeului se află. În situațiile în care problemele nu pot fi soluționate cu ajutorul mijloacelor la distanță, atunci este bine de știut faptul că începând cu data de 23 martie 2020, doar anumite departamente asigură program de relații cu publicul și doar în anumite intervale orare:

 

Direcția

Serviciul

Programul cu publicul

Direcția Comunicare:

Serviciul Relații cu Publicul

Luni și miercuri: 10.00– 12.00

Joi:                      15.00–17.00

Direcția Venituri

 

Luni, miercuri și vineri:

10.00 – 12.00

Marți: 14.00 – 16.00

Joi:      16.00 – 18.00

Serviciul Public Local Comunitar de Evidența Persoanelor

Serviciul Stare Civilă

Luni, miercuri și vineri:

10.00 – 12.00

Marți: 14.00 – 16.00

Joi: 16.00 – 18.00

Serviciul de Evidenţă a Persoanei

Luni, miercuri și vineri:

10.00 – 12.00

Marți: 14.00 – 16.00

Joi: 16.00 – 18.00

 

În tot acest timp, Primăria Municipiului Arad pune la dispoziția publicului următoarele mijloace la distanță:

Pagina web: www.primariaarad.ro;

hartă sesizări;

Platforma de contact – Plătește online!;

Plăți online acces trafic greu;

Forum întrebări/răspunsuri;

Adresă petiții, sesizări, reclamații, întrebări;

-E-mail: pma@primariaarad.ro; sesizări@primariaarad.ro;    registratura@primariaarad.ro;

Telefon: 0257/281850

Fax: 0257/284744; 0257/253842.   

 

           
Acum, mai mult ca oricând, apelați la mijloacele alternative de comunicare cu noi!