Patriarhul Daniel, apel către credincioși: Aveți încredere în autorități și respectați măsurile instituite

Data publicare: Luni, 16 Martie, 2020 Total: 877 accesari

Patriarhul Daniel, apel către credincioși: Aveți încredere în autorități și respectați măsurile instituite

Biserica Ortodoxă Română se adaptează treptat și responsabil, în funcție de evoluția situației provocate de epidemie, așa cum o fac toate instituțiile importante din țară, respectând și promovând în spațiul public recomandările autorităților de stat.

Biserica face un apel părintesc către toți credincioșii ei pentru a avea încredere în autorități și a respecta măsurile instituite de acestea este doar o instituție de utilitate publică, ci și o comunitate de credință vie, iubire milostivă și speranță sfântă, virtuți care trebuie manifestate mai ales în perioade de mari încercări. În acest context.

Biserica Ortodoxă Română cheamă pe toți slujitorii Sfintelor Altare şi pe toţi credincioșii ei să cultive pacea sufletului prin rugăciune și comuniune cu semenii prin fapte bune, evitând totodată panica.

Să arătăm iubire și solidaritate față de oamenii vârstnici, față de cei aflați în izolare sau în carantină, precum și grijă deosebită pentru sănătatea celor din jurul nostru. Să arătăm multă prețuire față de medicii din spitale care apără și cultivă sănătatea trupului, dar și față de preoții din biserici, care apără și cultivă sănătatea sufletului. Să avem deplină încredere în puterea rugăciunii, știind că „Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8, 28).

Pacea sufletului, bunătatea inimii, comuniunea în rugăciune și cooperarea în fapte bune pot face minuni, transformând teama în curaj și speranță.