Adrian Petre, la FCSB! Atacantul arădean se întoarce în România după doi ani și jumătate în Danemarca

Data publicare: Luni, 17 Februarie, 2020 Total: 950 accesari

Adrian Petre, la FCSB! Atacantul arădean se întoarce în România după doi ani și jumătate în Danemarca

„Vârful” arădean Adrian Petre a anunțat că s-a înțeles cu FCSB. Trupa condusă de Gigi Becali l-a transferat pe Petre de la echipa daneză Esbjerg, aflată acum pe penultimul loc în prima ligă.

 

Se pare că suma de transfer va fi în jurul unui milion de euro, iar salariul lui Petre ar urma să fie în jur de 15.000 de euro, mai mult decât dublu față de cel de la Esbjerg.

 

„Am hotărât împreună cu familia mea, cu impresarul, că ar fi cea mai bună decizie în acest moment al carierei mele şi cred că am făcut o alegere bună. M-a determinat și situaţia aceea din Danemarca, unde echipa nu merge foarte bine şi am decis că ar fi momentul să schimb puţin aerul. După doi ani şi jumătate am simţit că e momentul să schimb ceva. FCSB a fost cea mai hotărâtă să mă aducă şi iată-mă aici. Am aşteptări foarte mari pentru că e cea mai bună echipă din România şi sunt fericit că am reuşit să ajung aici. Personal, îmi doresc să câştigăm titlul, ăsta este primul obiectiv al meu. Sper să pot să ajut echipa să reuşim acest lucru şi am mare încredere că putem reuşi” a declarat Petre, care a fost în tribune aseară pe Arena Națională la înfrângerea FCSB-ului din derby-ul cu Dinamo (1-2).

 

UTA și Atletico vor primi 15% din suma de transfer, iar Petre așteaptă cu nerăbdare o întâlnire cu fosta echipă: „Bineînțeles,  îi datorez enorm UTA-ei, foștilor antrenori și colegi și ar fi extraordinar să promoveze în această vară. E pe locul 1 și, din ceea ce văd, au potențialul de a rămâne acolo până la final. Dar, până la urmă, nu e important de pe ce loc promovează, ci doar ca minunații suporteri arădeni să retrăiască după mai bine de zece ani atmosfera meciurilor din prima ligă. Așadar, m-aș bucura enorm să o reîntâlnesc pe UTA, îi doresc multă baftă în sezonul greu de primăvară din liga secundă” au fost cuvintele arădeanului pentru ProSport.

 

În acest moment, FCSB se află pe poziția a treia în prima ligă, la șase puncte de liderul CFR Cluj.