Căprar s-a reales preşedinte, dar boşii de la centru îl preferă pe Fifor aşa că telenovela la PSD Arad continuă!

Data publicare: Duminica, 09 Februarie, 2020 Total: 2443 accesari

Căprar s-a reales preşedinte, dar boşii  de la centru îl preferă pe Fifor aşa că telenovela la PSD Arad  continuă!

Dorel Căprar, Căprarul , el, cel reales, a făcut el ce a făcut vineri la Conferinţa Extraordinară PSD Arad de la Helen (sala unde s-a prganizat), şi s-a reales preşedinte cu nu mai puţin de 75 de voturi pro şi 5 împotrivă, într-o competiţie în care a candidat singur şi are toate şansele să iasă pe locul doi.


Conferinţa Extraordinară se pare că ar fi întrunit numărul de membri necesari pentru a avea loc, însă n-au fost toate ca la carte, în primul rând pentru că Mihai Fifor, cel bun la toate, n-a fost trecut pe buletinele de vot, deşi nu şi-a retras oficial candidatura (din informatiile noastre) ci doar n-a particpat la Conferinţă. Mai mult, nici secretarul general al PSD Arad, Florin Tripa, nu a participat, nu că i-ar fi simţit lipsa cineva dar procesele verbale ale Conferinţei, legalitatea votului şi îndeplinirea legalitaţii acestei Conferinţe este “certificată” de secretar, nu că Tripa ar putea certifica ceva, dar îi permite funcţia. Aşadar două chestiuni importante n-au cam fost îndeplinite, iar partea cea mai nasoală este că, conducerea centrală ar fi cerut filialei să reprogrameze această conferinţă, dar muşchiul lui Căprar n-a vrut.

 

Conferinţa lui Căprar, dacă o putem numi aşa, şi-a ales şi celelalte funcţii din conducerea partidului la nivel judeţean, preşedinte executiv va fi (vedem până cănd) Vasile Bociort, dar au fost aleşi şi 17 vicepreşedinţi: Adrian Butunoi, Dan Pocrişer, Emil Otlăcan, Gheorghe Sabău, Marius Sulincean, Dan Bogoşel, Flore Ciucur, Andrei Neda, Ioan Gligor, Angela Costea, Crina Miculiţ, Flavius Oncu, Toma Banciu, Adrian Manta, Francisc Kempf, Cristian Voia şi Cosmin Oprean.


Mai trebuie să menţionăm că, deputatul Adrian Todor se pare că i-a rămas fidel lui Căprar şi a fost la această Conferinţă, făcând chiar pe gazda, lucru care s-ar putea să-l coste în virtutea evenimentelor care se prefigurează.

 

Căprar, aşa cum am mai scris, şi aşa cum am banuit, şi-a scos “iepuraşul” din joben, şi l-a adus la Arad pe mai proaspatul membru PSD – Cosmin Guşă, patronul postului TV – Realitatea Plus TV, cu care este de altfel şi coleg la Federaţia Română de Judo, care să-l sprijine, acesta fiind joi prezent la Arad ca un fel de “garant” pe sistemul “garantat Vanghelie”, însă acum era “Garantat Guşă”.

 

Se pare că, Conferinţa lui Căprar, adică nu se pare e mai mult ca sigur, n-a fost pe placul preşedintelui interimar PSD Marcel Ciolacu, care-l preferă pe Mihai Fifor nu pe Dorel Căprar, ;i s-ar putea să ia atitudine în săptămâna ce urmează anulând alegerile de la PSD Arad, iar în acest caz, în care Căprar nu va fi demis din funcţie şi numit un interimar, Căprar va ramâne încă preşedintele PSD Arad până când iasă cine vrea Ciolacu, dar asta rămâne să vedem cum evoluează scandalul pentru că miza alegerilor de la Arad, dar şi din alte filiale, are de fapt o miză mult mai mare, şi anume, Coferinţa Extraordinară la nivel naţional, unde se va alege preşedintele PSD la nivel naţional care se pare că are deja două tabere, una a actualului interimar Marcel Ciolacu care-l preferă Fifor, şi alta a lui Sorin Grindeanu pe care-l susţine deschis Dorel Căprar. Voturile din fiecare filială sunt importante şi pot fi decisive, aşa că este foarte important pentru fiecare din candidaţii la nivel naţional, câte filiale au de partea lor, ştiindu-se clar că voinţa preşedintelui unei filiale este decisivă în voturile delegaţilor din acea filială într-o astfel de bătălie.

 

Aşadar, ca să revenim la PSD Arad, este posibil ca Marcel Ciolacu să se mişte rapid, iar în zilele următoare să anuleze alegerile şi să încerce să-şi impună preferatul, adică pe Mihai Fifor, deci, telenovala de la PSD Arad este departe de a se fi încheiat.


Foto: Crop Arq.ro