Părinții cer reducerea numărului de ore la școală

Data publicare: Luni, 27 Ianuarie, 2020 Total: 3152 accesari

Părinții cer reducerea numărului de ore la școală

După cum prevede legea, la clasele I-IV sunt în medie 20 de ore pe săptămână (față de 19-22 ore în prezent), 25 de ore la gimnaziu (față de 26-34 în prezent) și 30 la liceu. Un elev de gimnaziu are de parcurs 16-18 materii săptămânal, ceea ce înseamnă un volum foarte mare de informații de memorat. Parintii cer schimbare, într-o scrisoare deschisă comună adresată ministrului Educaţiei şi autorităţilor care acum lucrează la noile planuri-cadru din învăţământul preuniversitar. Organizaţiile solicită aplicarea legii care prevede reducerea numărului de ore la şcoală.

Programul unui elev însumează între 5-7 ore la școală, cu pauze de 5-10 minute, la care se adaugă pregătirea individuală de acasă. 63,5% dintre elevii români petrec mai mult de 2 ore cu pregătirea temelor, așa cum rezultă și din studiul efectuat de către Ministerul Educației, în 2017, Temele pentru acasă – Consultare națională privind rolul, consistența și eficiența temelor pentru acasă, scrie edupedu.ro.

Această diminuare a numărului de ore, cât și aerisirea masivă a programei școlare, sunt mai mult decât necesare! Programul de studiu al unui elev din România a devenit supraîncărcat și și-a dovedit ineficiența, așa cum arată rezultatele evaluărilor, abandonul școlar ridicat și inadaptabilitatea acestora la viață reală.

De asemenea, nu există planuri cadru pentru învățământul liceal care să fie în concordanță cu nouă curriculă din învățământul gimnazial. Amintim că anul trecut s-a votat legea care scade numărul de ore pentru învățământul preuniversitar, însă ea nu este aplicată.


sursa: edupedu.ro