Lista cu datornicii la Fisc va fi făcută publică

Data publicare: Miercuri, 22 Ianuarie, 2020 Total: 1467 accesari

Lista cu datornicii la Fisc va fi făcută publică Lista datornicilor la Fisc pentru trimestrul IV, adică din perioada octombrie-decembrie, urmează să fie publicată pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

Potrivit a1.ro , contribuabilii care nu vor să apară pe această listă, trebuie să își plătească datoriile în 15 zile după ce a fost notificat. Mai exact, Fiscul anunță contribuabilii cu privire la datoriile acumulate, până pe data de 15 a lunii în care urmează să se publice lista.


După ce primește această notificare, contribuabilul are la dispoziție 15 zile să plătească datoriile integral, pentru a fi scos din categoria restanțierilor, potrivit sursei citate.

Începând de anul trecut, lista datornicilor cuprinde exclusiv persoane juridice, persoanele fizice fiind eliminate de pe această listă, după cum s-a stabilit prin Ordinul ANAF nr. 509/2019. 

Plafoanele în funcție de care persoanele juridice apar pe listele datornicilor sunt următoarele:

În cazul în care apar greșeli pe liste, contribuabilii au 5 zile, de la data notificării, pentru a clarifica situația cu Fiscul.

Potrivit unui plan de măsuri pentru colectarea veniturilor, publicat pe site-ul ANAF în iunie anul trecut, de anul acesta ar putea exista, pe lângă lista rușinii, și o listă albă a celor care își achită la timp datoriile. La vremea respectivă, Mirela Călugăreanu, președintele ANAF, declara că cei care nu înregistrează restanțe ar putea primi bonificații fie anual, fie lunar, în procent de 3% din sumele aferente, scrie a1.ro .


sursa: a1.ro