Bilanţul incidentului de luni de la Liceul German: 40 de elevi au ajuns la spital şi cursurile suspendate!

Data publicare: Marti, 14 Ianuarie, 2020 Total: 2837 accesari

Bilanţul incidentului de luni de la Liceul German: 40 de elevi au ajuns la spital şi cursurile suspendate!

Luni seara, reprezentanții ISU Arad au transmis faptul că există suspiciunea unor intoxicații în rândul elevilor de la Liceul Teoretic "Adam Müller Guttenbrunn" din Arad în urma unei deratizări sau dezinfecții.


Citeşte şi: Alertă la Liceul German din Arad! Suspiciuni de INTOXICAȚII în urma unei deratizări

 

În cursul serii de luni, din păcate, suspiciunile s-au confirmat, 40 de elevi ai Liceului Teoretic "Adam Müller Guttenbrunn" au ajuns la spital. Prin urmare, la ora 23.00 situația elevilor la UPU Arad era: 10 internați, 13 au refuzat internarea, 8 au fost în curs de evaluare, 1 a părăsit spitalul fără a fi investigat pentru că nu prezenta simptome.


În urma ședinței CJSU, prefectul județului Arad, Gheorghe Stoian, în calitate de președinte al Comitetului județean pentru situații de urgență a dispus:

 

1.  Suspendarea cursurilor de la liceul teoretic Adam Muller Gutenbrun, în corpurile de clădire afectate pentru data de 14.01.2020

2. Direcția de Sănătate Publică va dispune mâine dimineață măsurile pentru curățenia spatiilor.

3. Se vor face verificări atât la firma care a executat lucrarea, cât și la unitatea de învățământ de către instituțiile abilitate.