Cristina Țopescu A MURIT la doar 59 de ani

Data publicare: Luni, 13 Ianuarie, 2020 Total: 1211 accesari

Cristina Țopescu A MURIT la doar 59 de ani

O veste tristă a cutremurat lumea jurnalistică la aflarea veștii de moarte fulgerătoare a  Cristinei Țopescu. Prezentatoarea Tv a fost găsită fără suflare, duminică seară, în locuința ei.


Echipajul de la ambulanță nu a putut face însă nimic pentru a o salva. Vecinii spun că nu au mai văzut-o de aproximativ 3 săptămâni. Pe rețelele de socializare, de asemenea, fosta realizatoare tv nu a fost activă în ultimele zile, iar ultima sa postare e datată de Crăciun, scrie observator.tv .

 

Conform unor surse medicale, ambulanța a fost alertată la ora 21.39, iar echipajul trimis în misiune a confirmat că a găsit trupul decedat al unei femei. Aceleași surse spun că echipajul nu a putut să o recunoască pe Cristina Țopescu, decesul, probabil, survenind de mai multe zile.


Cristina Țopescu lucra la Ministerul Sănătății, era cosilier. Conform colegilor săi, ultima dată când a venit la serviciu a fost pe 20 decembrie. Atunci, a avut o ședință cu cei din departamentul comunicare, unde, de altfel, și ea lucra. Colegii spun că, în acea zi, părea în formă și era veselă.


Cristina Țopescu s-a născut în Oradea, pe 4 iulie 1960, fiind primul copil al comentatorului sportiv Cristian Țopescu. A studiat la Facultatea de Limbi Străine, secția Engleză - Italiană. Cu puțin timp înainte de Revoluție, în septembrie 1989, ea a avut o tentativă eșuată de a fugi din România, pentru a ajunge în Germania, la mama sa.


În anii 90, Cristina Țopescu și-a construit o carieră în televiziune. A fost prezentator la Prima TV, unde a lucrat mai bine de un deceniu. Ulterior, a fost realizator tv la Antena 3. În 2013, a intrat și în politică, după ce s-a înscris în PSD.


În ultimele luni, Cristina Țopescu lucra la Ministerul Sănătății, fiind consilier pe probleme de comunicare. În paralel, colabora și cu Canal 33 pentru emisiunea Interviuri (Ne)convenționale. Tatăl său, Cristian Țopescu, a murit pe 15 mai 2018, la vârsta de 81 de ani. Cristina Țopescu mai avea doi frați, Sebastian și Cristian. Mama sa e stabilită, în continuare, în Germania. 


sursa: observator.tv 

foto: arhivă