Peste 100 de fapte ilegale, constatate la frontieră în ultimele 48 de ore

Data publicare: Duminica, 12 Ianuarie, 2020 Total: 931 accesari

Peste 100 de fapte ilegale, constatate la frontieră în ultimele 48 de ore

În acest sfârșit de săptămână, în urma misiunilor desfășurate în zona de competentă - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - polițiștii de frontieră au constatat 103 fapte ilegale, din care 40 de infracțiuni și 63 de contravenții, săvârșite atât de cetățeni români, cât şi străini. Cele mai multe infracţiuni descoperite au vizat tentativa de trecere ilegală a frontierei, urmate de infracţiunile de fals si uz de fals, precum şi de natură economico-financiară, inclusiv contrabanda cu bunuri. În urma sancțiunilor contravenţionale constatate au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 54.270 lei.

De asemenea, polițiștii de frontieră au descoperit, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis, provenite din contrabandă ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 221.800 lei.

În aceste zile, polițiștii de frontieră nu au au permis intrarea în ţară a 40 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege. Principalele motive pentru care a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în ţară au fost: nu posedau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere, respectiv nu deţineau o viză valabilă sau un permis de şedere valabil. Totodata, nu s-a permis ieşirea unui număr de 29 cetăţeni români din diferite motive legale.

În ceea ce privește traficul, în acest sfârșit de săptămână, prin punctele de trecere a frontierei au efectuat formalitățile de frontieră aproximativ 438.300 persoane, cetățeni români și străini, dintre care 176.200 pe sensul de intrare şi 262.100 pe cel de ieşire din ţară şi aproximativ 111.000 mijloace de transport. Traficul s-a desfășurat în condiții normale fără a se înregistra aglomerări sau timpi de așteptare.

Reamintim că, informaţii privind timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. Această aplicaţie on-line prezintă o valoare medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp.