Jandarmii arădeni și-au prezentat bilanțul pe anul 2019

Data publicare: Vineri, 10 Ianuarie, 2020 Total: 446 accesari

Jandarmii arădeni și-au prezentat bilanțul pe anul 2019

Ordinea şi siguranţa publică

 

ASIGURAREA ŞI RESTABILIREA ORDINII PUBLICE


a)
Manifestaţii de protest

Inspectoratul a asigurat măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării a 17 misiuni, neînregistrându-se evenimente deosebite cu incidenţă la adresa ordinii şi siguranţei publice.

b)Manifestaţii cultural-artistice, religioase, promoţionale etc.

   
În cursul anului 2019 au fost asigurate măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestaţiilor organizate în spaţiul public la care prezenţa participanţilor a fost numeroasă, astfel, am asigurat ordinea şi siguranţa publică la 306 manifestaţii cultural-artistice, religioase, promoţionale etc., (ex. sărbătorile de iarnă – Târg de Crăciun, religioase „Botezul Domnului”, Paştele Ortodox şi Catolic, activităţile organizate de Filiala UDMR Arad în 15 martie şi 6 octombrie, Zilele municipiului Arad, ale oraşelor şi localităţilor din judeţ, festivalurile de muzică uşoară Sebiş 2019, Folk Fest, Festivalul Clătitelor – Moneasa, Ziua Naţională a României etc.)

               

c) Competiţii sportive

    
A fost asigurată ordinea şi siguranţa publică pe timpul desfăşurării a 141 competiţii sportive, , dintre care enumerăm meciurile de fotbal pe care echipa F.C. U.T.A. Arad le-a susţinut în liga a II-a, iar echipele C.S. Naţional Sebiş, C.S. Şoimii Lipova, C.S Crişul Chişineu-Criş, ACS Progesul Pecica și Gloria Lunca Teuz Cermei le-au susţinut în liga a III-a, precum şi în Cupa României, meciurile de baschet feminin ale echipei F.C.C. Baschet Arad, Supermaratonul Arad – Bekescsaba – Arad, Raliul Aradului şi pe timpul tranzitării judeţului Arad a unor galerii de suporteri ai echipelor de fotbal din Liga I sau a echipelor din alte ţări, care au disputat meciuri în competiţii europene.

      

d) Pe timpul vizitelor oficiale

   
Au fost asigurate măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul unui număr de 4 misiuni executate cu ocazia vizitei oficiale efectuate în jud. Arad de către demnitari, fiind asigurate măsuri de ordine şi siguranţă publică pe traseele de deplasare şi locurile de desfăşurare a activităţilor.

 

e) Asigurarea ordinii publice pe timpul desfășurării examenelor de bacalaureat, rezidențiat, definitivare etc.

   
În anul analizat, Inspectoratul a executat 20 misiuni de asigurare a ordinii publice, pe timpul desfășurării  examenelor de Bacalaureat, evaluare națională, examenelor de titularizare pe posturile vacante în învățământ și pe timpul acțiunilor de alegere a locurilor / posturilor publicate la concursul de rezidențiat.

 

f) Asigurarea ordinii publice premergător și pe timpul desfășurării activităților ocazionate de președenția Consiliului Uniunii Europene (PRES RO 2019) și de procesele electorale desfășurate în lunile mai (alegerile membrilor din România în Parlamentul European) și noiembrie (alegerile pentru Președintele României – turul I/ 10.11.2019 și turul II/24.11.2019), cu această ocazie inspectoratul s-au executat 266 misiuni.

                  

g) Asigurarea ordinii publice la instanţe

   
Inspectoratul a executat un număr de 1.504 misiuni de asigurare a ordinii publice la 2 obiective în municipiu şi 4 în judeţ.

 

             
h) Intervenții la apelurile prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 sau la alte solicitări telefonice

 
La nivelul judeţului Arad, în cursul anului 2019, nu au fost situaţii de intervenţie în forţă pentru restabilirea ordinii publice, executându-se doar acţiuni de intervenţie în urma apelurilor prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 / alte solicitări telefonice, 636 misiuni. Pe timpul intervențiilor au fost aplicate 68 sancțiuni contravenționale și constatate 54 de infracțiuni. Din totalul apelurilor telefonice 62 dintre acestea nu s-au confirmat.



 

PARTICIPAREA LA MENŢINEREA ORDINII PUBLICE

              
Astfel, în cursul anului 2019  au fost executate un număr de 2.673 misiuni de menţinere a ordinii publice prin sistemul patrulelor mixte.

 

O atenţie deosebită a fost acordată zonelor adiacente instituţiilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Arad, oraşele Lipova, Chişineu-Criş, Ineu și Sebiş, unde s-a acţionat cu precădere pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor şi personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățâmânt preuniversitar, ocazie cu care au fost desfăşurate 2.309 misiuni de menţinere a ordinii publice.

 

Inspectoratul a organizat şi executat, 58 acţiuni punctuale pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional în zona pieţelor, târgurilor şi oboarelor precum şi în alte zone de interes operativ.


Independent au fost executate 264 misiuni de menţinere a ordinii publice pe traseele turistice şi în zona Staţiunii Moneasa cu efective din cadrul Postului de Jandarmi Staţiune Balneoclimaterică Moneasa.

 
Astfel, în cursul anului 2019 au fost executate prin patrule de jandarmi 1.440 misiuni de menţinere a ordinii publice.



 

PREVENIREA ŞI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

            
În perioada supusă evaluării, activităţile de prevenire a faptelor antisociale  desfăşurate de inspectorat conform Planului anual pentru prevenirea faptelor antisociale, s-au desfăşurat pe cele 6 direcții de acțiune: „Prevenirea consumului de droguri sau a altor substanțe halucinogene”, „Prevenirea criminalității stradale”, „Prevenirea delicvenței juvenile”, „Promovarea si respectarea drepturilor omului si libertatilor cetatenești”, „Prevenirea violenței în unităţile de învăţământ”, și „Prevenirea faptelor antisociale pe timpul adunărilor publice, cultural-artistice, sportive, etc”, materializate în 140 acţiuni la 35 locații, cuprinzând licee, colegii naționale, grupuri şcolare, taberele de copii din stațiunea Moneasa şi localitatea Căsoaia, stadionul ”Crișana” din localitatea Sebiș, stadionul ”Aurel Ardelean” din localitatea Chișineu Criș, stadionul ”Șoimii” din localitatea Pâncota, stadionul orășenesc din localitatea Pecica, stadionul din localitatea Cermei  şi stadionul „Motorul” din municipiul Arad în zona de responsabilitate

.

Pe linia combaterii traficului ilicit cu produse accizabile, respectiv cu marfă de contrabandă (pachete cu ţigări netimbrate sau marcate necorespunzător și produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare), au fost întocmite 55 dosare, conţinând acte de sesizare în care au fost constatate 55 infracţiuni cu 57 autori la Legea 86/2006 R, privind Codul Vamal al României și au fost ridicate în vederea confiscării un număr de 6.159 pachete (123.180 fire țigarete) cu ţigări netimbrate, iar la Legea nr. 84/15.04.1998 Republicată, privind mărcile și indicațiile geografice, au fost constatate 22 infracţiuni cu 25 autori și au fost ridicate în vederea confiscării un număr de 400 produse textile și încălțăminte, 804 produse cosmetice.

                   

Pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului contravenţional la Legea 12/1990 Republicată privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, au fost aplicate 297 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 142.700 lei, fiind ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 123.013,29 lei.

          
Pe linia prevenirii şi combaterii traficului şi consumului de droguri,
în perioada supusă evaluării, pe timpul executării misiunilor specifice au fost întocmite un număr de 20 dosare conţinând acte de sesizare în care au fost constatate un număr de 20 infracţiuni la Legea 143/26.07.2000 R, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, fiind identificaţi un număr de 25 autori.

 
Pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol
, la O.U.G. 23/2008, au fost aplicate 89 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 31.150 lei și au fost întocmite 14 dosare conţinând acte de sesizare privind constatarea a 21 infracţiuni, ocazie cu care au fost identificaţi un număr de 22 autori.

 

Pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului contravenţional şi infracţional specific domeniului silvic au fost întocmite 5 dosare conţinând acte de sesizare în care au fost constatate 5 infracţiuni cu 4 autori la Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, fiind confiscat 76,80 mc masă lemnoasă și au fost aplicate 31 sancţiuni contravenţionale la Legea 171/2010  în valoare totală de 69,000 lei, fiind totodată confiscată 26,27 mc masă lemnoasă.

 

La alte acte normative (Legea 4/2008, O.U.G. 55/2002, O.U.G. 195/2005, Legea 349/2002) au fost aplicate 33 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 5.030 lei faţă de 34 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 13.625 lei în anul 2018.

     
Pe linia executării mandatelor de aducere emise de către autorităţi
, au fost executate un număr de 195 de mandate.

           

MISIUNI EXECUTATE ÎN COOPERARE CU ALTE INSTITUȚII

                 
În baza planurilor de cooperare încheiate cu instituţiile cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice și a protocoalelor de colaborare cu instituţii ale administraţiei publice judeţene şi locale şi organizaţii nonguvernamentale din zona de responsabilitate, documente care stau la baza organizării şi executării misiunilor în cooperare/ colaborare, având ca scop asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică în rândul populaţiei Inspectoratul a organizat şi executat un număr de 654 acţiuni comune.

 

Ținând cont de situația operativă de la nivelul județului și de resursele la dispoziție, rezultatele obținute pe segmentul infracțional/contravențional sunt următoarele: