Iranul a atac cu rachete două baze folosite de americani în Irak

Data publicare: Miercuri, 08 Ianuarie, 2020 Total: 2294 accesari

Iranul a atac cu rachete două baze folosite de americani în Irak

Teheranul a ripostat, în noaptea de marți spre miercuri, la uciderea generalului iranian Qassem Soleimani.

22 de rachete balistice au fost lansate de irakieni, care au vizat două baze militare folosite de americani în Irak în orașele Ain al-Assad şi Erbil. Răspunsul tensionează și mai mult confruntarea dintre Washington și Teheran.

Autoritățile americane evaluează pagubele provocate de atacuri. Postul de televiziune CNN anunță că nu sunt victime printre forțele americane, deși posturile de televiziune irakiene au anunțat 80 de "terori;ti americani" morți.

„La 7 ianuarie, în jurul orelor 17.30 (marţi, 22.30 GMT), Iranul a tras mai mult de zece rachete balistice contra forţelor militare americane şi ale coaliţiei din Irak”, a precizat un purtător de cuvânt al Departamentului Apărării, Jonathan Hoffman, într-un comunicat. „Este clar că aceste rachete au fost trase dinspre Iran şi au vizat cel puţin două baze irakiene care găzduiesc militari americani şi membri ai coaliţiei la Al-Assad şi Erbil”, a precizat acesta.

Atacul iranian vine la cinci zile după asasinarea generalui Qassem Soleimani, la Bagdad, într-un raid american a ordonat de preşedintele Donald Trump.