Apele râului Mureş sfinţite de Bobotează

Data publicare: Luni, 06 Ianuarie, 2020 Total: 1720 accesari

Apele râului Mureş sfinţite de Bobotează

Sute de credincioşi  au fost prezenţi  luni, la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, aflată la 15 kilometri de municipiu Arad, pentru a participa la slujbele de sfinţire a apei.

Cu această ocazie s-au oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare şi Slujba Aghiasmei celei Mari.

O tradiţie veche de câteva sute de ani, spune că, cu această ocazie au fost sfinţite şi apele râului Mureş, care curge prin apropierea mănăstirii.

 

După slujba oficiată în biserică, mănăstirii, preoţii şi călugării, împreună, cu sutele de credincioşi, s-au dus pe malulul Mureşului, unde a fost oficiată o slujbă specială de sfinţire a apei, inclusiv apa râului Mureș.

„Obișnuim ca în ziua de Bobotează să ieșim din hotarele mănăstirii și ale bisericii pentru a duce și a propovădui Botezul Domnului și în afara bisericii. Și noi avem aici, în preajma mănăstirii, acest râu Mureș, râu care cred că este sfințit, prin faptul că, în trecut, în locuri apropiate de acest râu, au fost zidite mănăstiri. Istoria spune că pe malul Mureșului, de o parte și de alta, din 30 în 30 de kilometri, erau mănăstiri. Și astăzi se mai păstrează urme istorice ale acestor mănăstiri, care pot fi văzute, și cred că acestea, de-a lungul timpului, au sfințit râul Mureș.

Este o sărbătoare luminoasă și care îi umple de lumină pe toți cei care o sărbătoresc cu cinestea care i se cuvine, cu multă bucurie și credință și încearcă să ducă această bucurie mai departe în lume. Azi este ziua Botezului Domnului, când la Iordan, dar, după calendarul cel vechi, se întâmplă o minune. Una dintre minunile mari, pe lângă arătarea sfintei lumini la Înviere și a norului pe muntele Tabor, astăzi, la rânduiala slujbei care se face la Iordan, apele se întorc înapoi. Și această minune se săvârșește de 2.000 de ani, de atunci când Mântuitorul a primit de la Ioan Botezătorul, botezul. De când s-a botezat El, apele Iordanului s-au sfințit.

Credincioșii noștri obișnuiesc ca în aceste zile, atât în ajunul praznicului, cât și în ziua praznicului, să meargă către sfintele biserici și să-și ia Aghiasmă, adică apă sfințită cu puterea duhului sfânt. Apă sfințită pe care ei o consumă, timp de opt zile, pe nemâncate, până în 14 ianuarie. Această apă are proprietăți sau efecte tămăduitoare. Nu numai tămăduitoare de bolile cele sufletești, dar și de bolile cele trupești și ea se păstrează în case la loc de cinste, cu multă evlavie. Pentru că este izgonitoare a puterilor diabolice, de multe ori, a puterilor diavolului. Cu această apă se stropesc casele și împrejurimile lor, pentru a-l simți mai aproape de Dumnezeu și puterea harica, care lucrează prin aceasta. Această apă sfințită este una dintre minunile care se săvârșește în biserica noastră și datorită faptului că ea nu se strică niciodată“ a spus Iustin Popovici, consilier cultural la Arhiepiscopia Aradului.