Parlamentul Irakian a votat pentru expulzarea militarilor americani din ţară

Data publicare: Duminica, 05 Ianuarie, 2020 Total: 2313 accesari

Parlamentul Irakian a votat pentru expulzarea militarilor americani din ţară

Deputații irakieni au adoptat o rezoluție prin care au solicitat ca trupele străine să părăsească țara, după ce SUA l-a ucis pe generalul irakian Qassem Soleimani, scrie BBC.

 

Parlamentul din Bagdad a cerut, de asemenea, guvernului irakian să lucreze pentru a interzice forțelor străine să folosească sub orice pretext pământul irakian, spațiul aerian irakian sau apele teritoriale, potrivit BBC.


Spre deosebire de textele de lege, rezoluţiile votate de parlamentul irakian nu sunt obligatorii pentru guvern, însă premierul Adel Abdul Mahdi s-a pronunţat el însuşi, într-un discurs susţinut în faţa parlamentului, pentru retragerea trupelor străine din ţara sa, informează Agerperes, citând Reuters.

 

Premierul irakian a acuzat Statele Unite că au încălcat suveranitatea Irakului prin raidul aerian în urma căruia a fost ucis vineri la Bagdad generalul iranian Qassem Soleimani.