Arădenii şi-au cinstit eroii revoluției - 30 de ani DE ANI DE LIBERTATE

Data publicare: Sambata, 21 Decembrie, 2019 Total: 1241 accesari

Arădenii şi-au cinstit eroii revoluției - 30 de ani DE ANI DE LIBERTATE

Vineri, 20 de decembrie 2019, arădenii şi-au cinstit eroii revoluției, 1000 oameni au pornit într-o procesiune, începând de la ora 17.00, refăcând simbolic cu candele aprinse în mână şi banderole pe mână cu tricolorul decupat, drumul spre Piața Revoluției pornind de la Muzeul de artă. Procesiunea s-a oprit, aşa cum era firesc, la  Monumentul Eroilor Revoluției, unde s-a oficiat o slujbă de pomenire săvărșită de ierarhii arădeni, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, la finalul căreia Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt în care a evocat jertfa eroilor din decembrie 1989.

 

Aradul a fost primul oraș din țară care a răspuns chemării Timișoarei în zilele de foc a revoluției din 1989 și al doilea oraș din țară care s-a ridicat împotriva comunismului.

 

La eveniment au participat atât autoritățile locale și județene, cât și urmași și familii ai revoluționarilor, tineri și copii.

 

După Slujba de pomenire, în fața Palatului Adiministrativ au răsunat cântecele din Piața Universității din București, timp în care pe un ecran montat se derula un film realizat la Arad, în decembrie 1989, dar și fotografii realizate în  zilele de foc din decembrie 1989 la Arad.