
Vineri dimineața într-o conferință de presă susținută la Prefectura Aradului, prefectul Gheorghe Stoian a anunțat care sunt persoanele ce fac parte din cabinetul domniei sale.
"În momentul în care am venit în această instituție ca și prefect am venit cu dorința de a reda demnitatea și independența aceste funcții, respectiv cea de prefect al județului Arad" a precizat prefectul Aradului domnul Gheorghe Stoian după care le-a urat tuturor jurnaliștilor prezenți, Sărbători Fericite.
La final, prefectul Aradului Gheorghe Stoian a anunțat că Ciprian Burcă este noul director al Cancelariei Prefecturii Arad, iar Lucian Cozma va ocupa în continuare funcția de purtător de cuvânt al Prefecturii Arad.

.