Zi norocoasă pentru un arădean căruia i s-a înapoiat borseta plină cu bani și carduri bancare

Data publicare: Joi, 19 Decembrie, 2019 Total: 2308 accesari

Zi norocoasă pentru un arădean căruia i s-a înapoiat borseta plină cu bani și carduri bancare

Ziua de 18 decembrie putea fi o zi cu ghinion pentru un bărbat din Lipova. După ce a plătit mai multe facturi la o instituție publică din localitate, și-a uitat borseta pe tejgheaua caseriei și a plecat.

Jandarmul aflat în sereviciu la instituția respectivă a observat borseta, iar în prezența unor martori a verificat conținutul acesteia. Peste 3.900 de lei și mai multe carduri bancare se aflau în interior.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificat proprietarul borsetei, s-a luat legătura cu acesta și a fost invitat la sediul Grupei de Jandarmi Supraveghere și Intervenție Lipova pentru a-și recupera  bunul pierdut.

Jandarmeria Arad recomandă cetățenilor să acorde o mai mare atenție asupra bunurilor personale și lucrurilor de valoare, pentru a evita astfel de situații neplăcute.