Gala Sportului Arădean, ediția 2019. Daniela Dodean Monteiro va primi titlul de cetățean de onoare al Municipiului Arad

Data publicare: Duminica, 15 Decembrie, 2019 Total: 883 accesari

Gala Sportului Arădean, ediția 2019. Daniela Dodean Monteiro va primi titlul de cetățean de onoare al Municipiului Arad

Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad vor organiza, și în acest an, Gala Sportului Arădean, eveniment în cadrul căruia va avea loc ceremonia de decernare a titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Arad, Danielei Dodean-Monteiro.

Evenimentul va avea loc luni, 16 decembrie 2019, la ora 18.00, în sala Regele Ferdinand din Palatul Administrativ.

Vor primi distincții sportivi care activează în mai multe discipline sportive printre care gimnastică aerobică, tenis de masă, atletism, fotbal, înot, tir şi tenis de câmp.

Vor fi premiați antrenorul anului, sportivul anului, clubul anului, managerul anului, echipa anului. De asemenea se va acorda un premiu pentru întreaga carieră, descoperitori de talente, laureaţii anului, Bursa Eugen Roman şi premii speciale.

Cel mai aşteptat moment al serii va fi premierea celor mai valoroşi 10 sportivi, ierarhie stabilită strict pe baza rezultatelor internaţionale.

De asemenea, cu această ocazie va avea loc și ceremonia de decernare a titului de Cetățean de Onoare al Municipiului Arad, Danielei Dodean Monteiro, după ce consilierii locali au aprobat în şedinţa Consiliului Local Municipal Arad din 13 noiembrie 2019.

Legitimată neîntrerupt la CS Municipal Arad – club unde a crescut, s-a format şi apoi a cunoscut marile succese ale carierei pe scena europeană şi mondială – Danielei Dodean Monteiro i se va conferi titlul de cetăţean al Aradului, pentru activitatea sportivă marcantă şi contribuţia adusă la dezvoltarea sportului arădean de performanţă.

Daniela Dodean Monteiro practică tenisul de masă de la vârsta de 5 ani şi e legitimată la CSM Arad din 1995. Sportiva are un palmares impresionant, cu nu mai puţin de cinci titluri europene, două cu echipa, două la dublu feminin şi unul la dublu mixt – în 2016, alături de soţul său, Joao Monteiro, fiind primul cuplu de căsătoriţi care şi-a adjudecat titlul continental.

După 26 de ani de activitate, Daniela Dodean Monteiro evoluează încă la cel mai înalt nivel, atât pentru naţională, la Europene, Mondiale sau Jocuri Olimpice, cât şi în campionatul Franţei şi Champions League, pentru Metz.â

De asemenea, arădeanca în vârstă de 31 de ani participă de ani buni în circuitul mondial Pro Tour.

Palmaresul Danielei Dodean Monteiro cuprinde 12 medalii la Campionatele Europene, dintre care cinci de aur, cinci de argint şi două de bronz.

La Jocurile Europene de la Minsk, din 2019, a cucerit medalia de argint cu echipa.

Sportiva a participat la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, Beijing 2008, Londra 2012 şi Rio 2016, visând şi la o patra prezenţă, la Tokyo 2020.

Are două clasări pe locul 5 cu echipa, la Jocuri Olimpice, în vreme ce în competiţia de simplu a ajuns până în turul al treilea, atât la Londra, cât şi la Rio.

Dodean este multiplă campioană naţională la toate categoriile, începând de la cadete şi până la senioare, iar pe plan internaţional mai are câteva rezultate marcante: locul 1 la Cupa Mondială junior (Pro Tour final), patru medalii de bronz la Mondialele de juniori, în perioada 2004-2006 şi câştigătoare a 15 openuri de junioare şi U21.

Desemnată şapte ani la rând cea mai bună sportivă a Aradului, Daniela Dodean Monteiro are, alături de portughezul Joao Monteiro –  multiplu campion european şi mondial – o fiică în vârstă de 4 ani, Lara, care visează să îi calce pe urme mamei sale.