Accident grav lângă Săvârşin cu persoane incarcerate! Intervine elicopterul SMURD!

Data publicare: Duminica, 15 Decembrie, 2019 Total: 4196 accesari

Accident grav lângă Săvârşin cu persoane incarcerate! Intervine elicopterul SMURD!

UPDATE: În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un bărbat de 29 de ani din județul Vaslui, a condus un autoturism, iar la km 469 + 200m, în afara localității Nicolae Bălcescu, pe fondul oboselii, a pătruns pe sensul opus de mers și s-a lovit frontal cu un autocamion în cuplu cu semiremorcă, condus regulamentar de un bărbat de 30 de ani, din județul Brașov.  Din cauza impactului, autocamionul a pătruns pe contrasens, ajungând în șanțul de pe marginea drumului. În urma evenimentului a rezultat rănirea șoferului autoturismului și a unei femei de 29 de ani, pasageră în autoturism. Cei doi conducători auto nu au consumat băuturi alcoolice. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, potrivit IPJ Arad.

În autocamion, se afla o singura persoana, șoferul, fără probleme medicale, însă în autoturism se aflau trei pasageri, un bărbat, 1 femeie și un minor, bărbatul, pasager în autoturism a rămas încarcerat. 

Drumul Naţional nr. 7 este blocat pe ambele sensuri. 

La accident intervine un echipaj descarcerare, un echipaj ASAS de la GI Barzava, un echipaj Amurd Birchiş, un echipaj SAJ Săvârșin, şi a fost solicitat şi elicopterul SMURD. 

Bărbatul, pasager în autoturism a fost extras, a fost predat echipajulului SAJ Săvârșin în viaţă,  în stare conștientă, și va fi transportat până la elicopter. 

Femeia, tot pasager al autoturismului, are traumatisme ușoare, împreună cu minorul vor fi preluați de către echipajul SMURD BIRCHIȘ și transportați la unitatea de primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean.