Un incendiu a cuprins o casă din Vărșand. Proprietarul a fost găsit mort în casă

Data publicare: Luni, 02 Decembrie, 2019 Total: 1091 accesari

Un incendiu a cuprins o casă din Vărșand. Proprietarul a fost găsit mort în casă În dimineața zilei de luni 2 decembrie a.c., în jurul orelor 03:19, în urma unui apel la 112, Garda nr. 2 de intervenție Chisineu Cris s-a deplasat, pentru stingerea unui incendiu, în localitatea Vărsand. Care este cauza producerii incendiului

În momentul în care pompierii au sosit la fața locului, două camere ale locuinței incendiate ardeau, iar flăcările s-au propagat la acoperișul casei, întrucât incendiul a fost observat târziu de vecini. Din nefericire, pompierii au găsit într-una dintre încăperile casei, un bărbat decedat. Bărbatul avea 62 de ani și locuia singur.

”În momentul sosirii echipajului de intervenite, 5 subofiteri cu o autospeciala de stingere, incendiul se manifesta generalizat in cele două camere și propagat la acoperișul locuinței, favorizat de observarea cu întârziere a acestuia. După localizarea și limitarea incendiului și patrunderea in interior, a fost găsită o victima, decedata. Incendiul a fost stins în aproximativ o ora. Cauza probabila "scurt circuit electric". Victima, bărbat, 62 de ani, locuia singur” a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, maiorul Pleșca George.

foto: arhivă