Superstiții de Sfântul Andrei ! Ce trebuie să facă fetele nemăritate

Data publicare: Vineri, 29 Noiembrie, 2019 Total: 1255 accesari

Superstiții de Sfântul Andrei ! Ce trebuie să facă fetele nemăritate În noaptea de 29 spre 30 noiembrie ( vineri spre sâmbătă) conform unor tradiții de Sfântul Andrei, în noaptea ce precede această mare sărbătoare există câteva superstiții pe care trebuie neapărat să le aflați

Sfântul Andrei este cunoscut ca fiind creștinătorul neamului românesc și sute de mii de români îi poartă numele. 

Se spune că în această noapte (29 spre 30 noiembrie n.r.) fetele nemăritate trebuie să pună busuioc sub pernă ca să își viseze ursitul. 

O altă tradiție cunoscută din străbuni este colacul cu pâine dospită ce are în mijloc un usturoi. Colacul este lăsat într-un loc călduros din casă, timp de o săptămână. Dacă usturoiul va încolți, fata din casă va avea noroc și se va mărita în anul ce va urma. 

În altă zonă din țară în această noapte fetele merg la fântână unde aprind o lumânare păstrată de la Paște. Lumânarea aprinsă este  lăsată în fântână cu ajutorul găleții iar fetele rostesc o rugăciune către Sfântul Andrei :" Sfinte scoate chipul în fața apei/ Ca în vis să îl visez / C-aievea să-l văz".