Diploma „Arădeni cu care ne mândrim” pentru gestul de omenie al pompierului voluntar Dan Monoreanu

Data publicare: Joi, 21 Noiembrie, 2019 Total: 888 accesari

Diploma „Arădeni cu care ne mândrim” pentru gestul de omenie al pompierului voluntar Dan Monoreanu

Dan Monoreanu este jandarm şi pompier voluntar. Recent, s-a remarcat printr-un gest special de omenie: a participat ca voluntar la stingerea unui incendiu şi a fost impresionat de drama unei familii care a rămas fără acoperiş deasupra capului.


Imediat, a primit în propria locuinţă familia afectată. Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad a remarcat aceste fapte şi i-a acordat diploma „Arădeni cu care ne mândrim”. „Sunt impresionat de gestul de omenie al lui Dan Monoranu. Sunt bucuros să îi acord diploma „Arădeni cu care ne mândrim”, pentru solidaritate şi compasiune.


Am cunoscut cu acest prilej un om generos şi modest, capabil de gesturi care inspiră şi motivează. Avem nevoie de astfel de exemple, ele ne ajută să construim o comunitate în adevăratul sens al cuvântului, clădită pe implicare şi grijă faţă de oameni”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.