Schimbări MAJORE la Bacalaureat
Data publicare: Luni, 18 Noiembrie, 2019
Total: 2077 accesari
Ministrul Educației Monica Anisie a precizat că dorește să aducă niște modificări la bacalaureat.
Ea dorește să modifice probele de competențe, iar proba scrisă, cea la alegere în funcție de profilul urmat, ar putea fă fie aleasă de elevi.
Anul acesta sub nicio formă nu se poate schimba nimic la bacalaureat. În 2016 am mai avut o consultare publică pe tema aceasta. Este prevăzut în lege modul în care se organizează bacalaureatul. Ori, pentru a face o modificare pe structura bacalaureatului trebuie să fie o modificare pe lege. Au fost atunci voci care au spus că fie trebuie să scoatem acele competențe sau să le păstrăm, dar cu note. Au mai fost cândva și cu note, că în felul acesta i-am motiva pe elevi să învețe și să se pregătească mai bine și pentru acele compentențe. Au fost voci care au spus că nu sunt utile pentru elevi, prin urmare să le scoatem. Numai că există în felul acesta o consultare contradictorie, adică unii spun intr-un fel, alții spun în alt fel. Trebuie până la urmă să iau o decizie, a precizat Monica Anisie, potrivit a1.ro. De asemenea, ea a anunțat că va pune în dezbatere publică și modificarea celei de-a treia probă scrisă de la Bacaluareat.Cred că voi deschide și acest front, pentru că mai este o problemă legată de bacalaureat, pe care mi-au semnalat-o și în emailurile pe care le-am primit de la elevi. Este vorba de acea a treia probă scrisă, la alegere, în funcție de profil pentru liceele tehnologice, pentru liceele vocaționale. Ar trebui să le dăm posibilitatea să-și aleagă una dintre materiile la care ei s-au specializat. Îmi doresc să deschid și acest front pentru anul școlar următor. Nu pentru anul acesta. Anul acesta nu se poate face nicio modificare și nici nu sunt adepta modificărilor din timpul anului școlar pentru că mi-am dorit întotdeauna să conturăm niște decizii pentru viitor, nu în timpul anului școlar să facem lucrul acesta a mai spus Monica Anisie, Ministrul Educației.
După cum observăm , noul ministru al educației procedează așa cum ar fi trebuit să procedeze toți cei care au avut această funcție, iar modificările în ceea ce privește desfășurarea examenelor naționale să nu fie permise în timpul anului școlar.