Salariile profesorilor vor CREȘTE de la 1 ianuarie 2020 și de la 1 septembrie 2020

Data publicare: Sambata, 16 Noiembrie, 2019 Total: 1575 accesari

Salariile profesorilor vor CREȘTE de la 1 ianuarie 2020 și de la 1 septembrie 2020 Florin Cîțu, Ministrul Finanțelor a declarat în prima lui conferință de presă că salariile profesorilor vor crește de la 1 ianuarie 2020 precum și de la 1 septembrie 2020, astfel încât se va atinge punctul grilei de salarizare din 2022.

Întrebat de jurnaliști, Florin Cîțu, Ministrul Finanțelor a răspuns că niciodată Guvernul nu se va atinge de salariile profesorilor, iar de la 1 ianuarie 2020 și de la 1 septembrie 2020 acestea vor crește până se va atinge nivelul grilei de salarizare din 2022.

Florin Cîțu, Ministrul Finanțelor a mai aprobat faptul că toată legislația în vigoare va fi respectată pentru bugetul 2020. 

Creșterea va avea loc în felul următor: 

- 1 ianuarie 2020- 25% din diferența rămasă până la grilă

- 1 septembrie 2020 restul până la salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022. 

Concret, un profesor dacă ar avea de primit încă 100 de lei ca să ajungă la nivelul grilei din 2022, atunci a primit 25 lei de la 1 ianuarie 2019, va primi încă 25 lei de la 1 ianuarie 2020 și restul de 50 lei de la 1 septembrie 2020.

Foto: edupedu.ro