Ministrul de Finanţe: “Economia României a fost condusă după metoda Al Capone”

Data publicare: Joi, 14 Noiembrie, 2019 Total: 926 accesari

Ministrul de Finanţe: “Economia României a fost condusă după metoda Al Capone”

Ministrul de Finanţe Florin Cîţu a declarat că situaţia în care sunt bugetul şi economia României depăşeşte cele mai pesimiste aşteptări, și că România nu se va putea incadra în deficitul de 3% la sfârșitul anului așa cum s-a angajat față de Uniunea Europeană.

 

Cam tot ce am găsit a depăşit cele mai pesimiste aşteptări ale mele.

Situaţia reală nu era cunoscută sau anticipată nici de partenerii internaţionali.

În România, în ultimii trei ani, economia a fost condusă după două bugete, cel prezentat în Parlament şi cel care nu a fost asumat nici de premier, nici de ministrul Finanţelor şi al doilea, care avea toate informaţiile reale, folosit pentru finanţarea baronilor locali.

Este exact metoda folosită de Al Capone de a avea două registre, unul pentru el, altul pentru Fisc.

În ultimii trei ani, datele în buget au fost schimbate după plac, a declarat ministrul de Finațe Florin Cîțu.

Acesta mai spune că situația este gravă, că Dragnea şi ai lui ştiau mereu că banii erau destinaţi intereselor de partid şi că nu vor ajunge la investiţii. 

 

Nici bugetul de pensii nu stă mai bine, acesta are în primele 10 luni ale anului 2019 deficit de 2,9 mld de lei.

Pe de altă parte, premierul Ludovic Orban a declarat faptul că un deficit suplimentar va apărea pentru că nu s-au încasat sumele planificate la bugetul de stat, procentajul de colectare fiind de 26% din PIB, comparativ cu circa 30%, în alţi ani.

 

Ministrul de Finanțe anunță sesizarea parchetului, în legătură cu modul în care PSD a gestionat finanțele mai anunță ministrul de finanțe Florin Cîțu.