Un arădean accidentat pe trecerea de pietoni. A fost PRINSĂ șoferița vinovată

Data publicare: Marti, 29 Octombrie, 2019 Total: 1776 accesari

Un arădean accidentat pe trecerea de pietoni. A fost PRINSĂ șoferița vinovată
În seara zilei de luni 28 octombrie a.c., în jurul orelor 18.50, un bărbat din Arad a fost accidentat de un autoturism, iar șoferul a dat bir cu fugiții. Polițiștii îl caută pe șoferul fugar.


UPDATE : ora 11:21: ”În urma verificărilor efectuate de polițiștii Biroului Rutier Arad a fost identificat conducătorul autoturismului implicat în evenimentul rutier, în persoana unei femei în vârstă de 41 de ani din Arad” au comunicat reprezentanții IPJ Arad.


Accidentul a avut loc pe strada General Vasile Milea, iar șoferul venea din direcția străzii Nicolae Grigorescu și se îndrepta către strada Traian Moșoiu, iar la intersecția cu strada I.C. Brătianu a efectuat virajul la stânga, moment în care nu a acordat prioritate de trecere unui pieton, pe care l-a acroșat cu partea stânga față.


”Pietonul, un bărbat de 34 ani, din Arad, era angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a pietonului„ a precizat agentul șef de poliție, Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.


După ce a accidentat pietonul, șoferul a fugit fără să-i pese de la locul accidentului. 


Dacă va fi prins de polițiști, acesta va fi tras la răspundere pentru săvărșirea infracțiunii de vătămare corporală și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Polițiștii efectuează verificări pentru identificarea acestuia și tragerea la răspundere.


foto: arhivă