Familia Istrate Dan din Mândruloc, împreună localnici și gospodine au pregătit sute de borcane cu zacuscă pentru familii nevoiașe

Data publicare: Luni, 28 Octombrie, 2019 Total: 4697 accesari

Familia Istrate Dan din Mândruloc, împreună localnici și gospodine au pregătit sute de borcane cu zacuscă pentru familii nevoiașe Sâmbătă 26 octombrie a.c., într-o frumoasă zi de toamnă, cu temperaturi ca de vară, în curtea grădiniței din Mândruloc (de lângă Biserica Ortodoxă), reprezentanți ai Sfintei Biserici, împreună cu familia Istrate Dan și Corina, zeci de localnici și gospodine au preparat sute de borcane cu zacuscă ce au fost donate familiilor nevoiașe din localitatea Mândruloc.  

Inițiativa familiei Istrate este o premieră pentru județul Arad, deoarece la acțiune au participat mai mulți localnici, iar gospodinele și cei apropiați familiei s-au întrecut în a umple cât mai multe borcane cu zacuscă. Primele ediții au fost organizate în Arad, de către Grădinița P.P. ”Bambi”, condusă de doamna director prof. Corina Istrate.  

Cu atât mai mult, înainte cu o zi, copiii din cadrul Grădiniței din Mândruloc, sub coordonarea doamnei director prof. Corina Istrate, au învățat despre ceea ce înseamnă agricultură și produsele de toamnă, necesare fiecărei gospodării pentru iarnă. 

Familia Istrate Dan și Corina nu se află la prima inițiativă de ajutorare a familiilor nevoiașe din Mândruloc și a satelor aparținătoare comunei Vladimirescu, un exemplu fiind Campania „Iepurașul Generos împarte daruri bucuros”, care a adus daruri în casele mai multor familii din Mândruloc, Cicir și nu numai.

Conform celor declarate de familia Istrate Dan și Corina, Complexul Educațional unde se află Grădinița din Mândruloc vine în întâmpinarea comunității și beneficiază de un teren de 3000 mp, care este deja, în mare parte, dotat cu mobilier de joacă, diversificat pentru copii, precum și de spații dotate, la standarde europene, pentru activități specifice preșcolarilor. 




Amintim faptul că, la inaugurarea Complexului Educațional din Mândruloc, care a avut loc în luna septembrie din acest an, au participat Înaltpreasfinția Sa Timotei Seviciu – Arhiepiscop al Aradului, preoții Bogdan Oneț, Roja Viorel, Mureșan Teodor și Ciuciuc Grațian, îndrăgita creatoare de modă Eli Lăslean, consilierul municipal Marin Lupaș, precum și numeroși invitați.

Nu ne rămâne decât să felicităm familia Istrate Dan și Corina pentru implicarea și dăruința de ajutorare a semenilor, un exemplu demn de urmat și de alte persoane.